Argentina/Mandat de arestare pe numele președintei Kirchner, găsit în casa procurorului mort

Argentina/Mandat de arestare pe numele președintei Kirchner, găsit în casa procurorului mort

Anchetatorii argentinieni au găsit în apartamentul procurorului Alberto Nisman, decedat în condiții suspecte la 18 ianuarie, ciorna unui mandat de arestare pe numele președintei Cristina Kirchner. Procurorul o acuza pe Kirchner de îngrădirea justiției în cazul atacului antisemit din 1994, suspectând-o că protejează oficiali iranieni implicați în atentat.

 Documentul de 26 de pagini, găsit în coșul de gunoi al procurorului Nisman, cerea și arestarea ministrului de Externe, Hector Timerman. 

Atât Timerman, cât și președinta Kirchner, au dezmințit constant acuzațiile lui Nisman conform cărora au încercat să ajungă la o înțelegere secretă cu Iranul pentru a ridica mandatul internațional emis pe numele unor oficiali iranieni suspectați de implicarea în atentatul antisemit din 1994, soldat cu 85 de morți.

Ultimele dezvăluiri relevă dimensiunea tensiunilor dintre procurorul Nisman și guvernul argentinian înainte ca anchetatorul să fie găsit, la 18 ianuarie, împușcat în cap în apartamentul său. A doua zi, Nisman urma să apară în fața Congresului pentru a oferi detalii despre acuzațiile împotriva lui Kirchner, conform New York Times.

"Ar fi provocat un scandal fără precedent în Argentina", spune analistul politic Sergio Berensztein despre potențialul impact al mandatului de arestare pe numele președintei. El a notat că au mai existat anchete penale care au zguduit scena politică, dar niciunul care să presupună arestarea președintelui.

Calitatea de membri ai Executivului le conferă imunitate lui Kirchner și lui Timerman.

Dacă Nisman apuca să ceară arestarea președintelui, solicitarea trebuia validată de un judecător, iar, într-un final, după o anevoioasă procedură judiciară, necesita aprobarea Parlamentului cu o majoritate de două treimi. Coaliția lui Kirchner deține majoritatea în ambele Camere ale legislativului.

Informația despre existența acestui document a fost inițial publicată duminică de cotidianul Clarin și dezmințită luni de procurorul Fein și de șeful guvernului Jorge Capitanich, care a rupt articolul dinClarin în fața camerelor de televiziune. În mod bizar, procurorul Viviana Fein, care investighează decesul lui Nisman, a revenit pentru a confirma existența documentului.

"Acuzațiile n-au nicio bază", spunea Kirchner într-un interviu acordat recent. "De ce nu a contactat Interpol-ul pentru a verifica dacă suspiciunile lui sunt adevărate? Nu a făcut-o".

Președintele și alți înalți oficiali au pretins că ofițeri de informații ai principalului serviciu secret al țării au fost implicați în ancheta care o privea pe Kirchner. Ca urmare a scandalului declanșat pe marginea morții procurorului Nisman, Kirchner a anunțat săptămâna trecută că intenționează să desființeze serviciul de informații.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro