Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Capriciile califilor: de la acoperirea ugerelor la băi în vin. De ce riscă actualul lider jihadist din nordul Irakului să fie şters din istoria islamistă

Califul Ibrahim s-a oprit la un pas de a se declara moştenitorul lui Mahomed, aşa cum au făcut-o predecesorii lui. Însă având în vedere că liderul islamist le-a cerut tuturor musulmanilor să i se supună, este doar o chestiune de timp până când se va proclama şi urmaş mesianic al Profetului. 

 

Însă agresivitatea şi aparaţiile sale excentrice i-au atras mânia altor grupări teroriste, inclusiv al-Qaeda, cu care, până nu demult, era afiliat. Însă numai un „calif lovit de nebunie poate fi eliberat de sub jurământ”, potrivit legilor islamice. Portalul arab Raseef22, preluat de „Courrier International” trece în revistă o serie de „capricii” pentru care au rămas cunoscuţi câţiva califi. 

 

Ibrahim - Abu Bakr al-Baghdadi, 2014, califul bling-bling

 

Primul calif al Statului Islamic în Irak şi Levant. S-a rupt de al-Qaeda. Nu se ştiu prea multe despre viaţa sa privată, însă din fatwa-urile (edictele religioase) pe care le dă, reiese o atenţie sporită faţă de animale. Un edict de-ale sale impune ca ugerele vacilor să fie acoperite. Porecla de „bling-blig” i se trage de la Rolexul cu care a fost fotografiat. 

 

Yazid Ibn Mu'awiya (680 - 683), cântăreţul

 

Fiu al lui Mu'awiya, fondatorul dinastiei Umayyad, este considerat cel mai controversat calif din istorie. Deşi a adus cântece de omagiu pentru sunniţi, până şi aceştia ezită să-l amintească. Este considerat centrul tensiunilor interconfesionale dintre sunniţi şi şiiţi, pe care le-ar fi iscat în 680, atunci când l-a ucis în luptă pe Hussein, fiul lui „bine-îndrumatul” Ali, al patrulea calif, a devenit după moarte una dintre figurile fondatoare ale şiismului. 

 

Yazid Ibn Mu'awiya a rămas însă cunoscut pentru că a crescut maimuţe, câini şi pantere. A fost şi alcoolic. Atunci când locuitorii din Mecca au încetat să i se mai supună, a ataacat Kaaba - cel mai sacru loc al islamului. Totodată, se spune că, în timpul domniei sale, „cântecul” s-a ridicat până la Mecca şi Medina - cântecul era interzis, considerat viciu printr-o interpretare strictă a islamului. Iar atunci când s-a apucat să scrie şi versuri, şi-a compromis pe vecie locul în istoria islamismului: „Jur pe Dumnezeu, fără frică de Dumnezeu, l-am îmbrăţişat de 99 de ori”. 

 

Walid Ibn Yazid (743 - 744), beţivul

 

Al optsprezecelea calif din dinastia Umayyad nu se sfia să bea în public. Nu respecta nicio limită şi nu se dădea înapoi de la niciun sacrilegiu. Bea, cânta şi dansa. A rămas cunoscut pentru că a vrut să meargă la Mecca doar pentru a se îmbăta în Kaaba. Voia să-şi omoare propriul frate şi, la un moment dat, a umplut un bazin cu vin pentru a se îmbăia în el. El n-a scris versuri, însă le-a recitat pe ale altui poet, care se îndoia de Profetul Mahomed. 

 

Amine (809 - 813), îndrăgostitul 

 

Membru al dinastiei Abbasid şi fiu al faimosului calif Haroun al-Rashid. Iniţial, a împărţit puterea cu fratele său, Mamoun, însă numai până când rivalitatea frăţească a dus la izbucnirea unui război, care s-a încheiat cu decapitarea lui Mamoun. Era homosexual şi nu încerca să ascundă asta, însă tot ambiţiile de poet l-au compromis: „Kaouthar (amantul său - n.r.) este religia mea şi lumina ochilor mei, boala şi leacul meu”. 

 

Mu'tadid (892 - 902), obsedatul

 

Cel mai cunoscut calif Abbasid. A consolidat statul şi a luptat împotriva qarmaţilor - o facţiune politică şi religioasă, apropiată ca ideologie de şiism. Domnia sa a fost marcată de brutalitate, însă el şi-a dovedit curajul participând la toate războaiele. Preferinţele sale sexuale erau însă atât de neobişnuite, catalogate drept „bolnave” - acestea fiind şi cele care l-au ucis. 

[<a href="//storify.com/Alinavasile123/califi-siil" target="_blank">View the story "Califi - SIIL - " on Storify</a>]

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Alex Dima, reporterul de la ProTV cu care Dragnea s-a purtat ca o jigodie a postat tot filmulețul!

2 Gelu Diaconu, fostul șef al Fiscului: „Ca cetățen a cărui viață și carieră au fost distruse de DNA condusă de …

3 VIDEO N-au avut curaj! Kovesi a ieșit de la audieri! Declarații INCENDIARE despre Ghiță!

4 VIDEO Dragnea, atac josnic la un jurnalist ProTV! Dementule, de ce nu te internezi la Bălăceanca dacă tot ai o…

5 BRRR! Liviu Avram / Lipiți această poză de ceea ce se întâmplă cu Kovesi și veți înțelege multe! Detalii care d…

recomandări

Te ia DNA: Vasile Blaga

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Avem apă pe Marte. Dar viață?