Catastrofa aviatică A320: Germania 'încă sub un șoc de neimaginat' (Joachim Gauck)

Germania 'se află încă sub un șoc de neimaginat', cauzat de prăbușirea avionului companiei Germanwings în Alpii francezi, în data de 24 martie, a declarat vineri președintele german Joachim Gauck, în timpul unei ceremonii naționale de doliu la Koln, informează AFP. 'Suntem încă sub acest șoc de neimaginat', a declarat Gauck în fața a circa 1.400 de persoane, în Domul din Koln. După ce această dramă a făcut 150 de victime, dintre care 72 de germani și 50 de spanioli, 'ceva a fost distrus, ceva ce în această lume nu mai poate fi reparat', a spus, extrem de emoționat, președintele german.

'Pentru mulți dintre noi șocul a fost poate și mai grav atunci când am aflat că accidentul nu a fost după toate probabilitățile provocat de o problemă tehnică, ci de actul voluntar al unui om. Acesta pare să fi luat cu el numeroase alte persoane în moartea pe care o căuta pentru sine', a amintit Gauck, în timpul unui discurs susținut cu ocazia unei slujbe religioase ecumenice.

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a fost și ea prezentă în primul rând, însă fără a lua cuvântul.

Potrivit lui Gauck, 'foarte multe persoane din țară au resimțit un amestec teribil și apăsător de sentimente: o groază incredibilă, stupefacție, doliu care la mulți s-a transformat în furie'.

'În final, nu știm ce s-a întâmplat în capul copilotului. Poate că tocmai acest lucru ne îngrozește atât de tare: nebunia a ceea ce s-a întâmplat, precum și răul care s-a dezvăluit', a adăugat șeful statului german.

Președintele Germaniei le-a mulțumit francezilor care s-au mobilizat la locul accidentului, nominalizându-i în mod concret pe 'polițiști, pompieri, alpiniști, infirmieri, medici', dar și autoritățile și pe președintele francez Francois Hollande.

'Le mulțumesc de asemenea tuturor francezilor care au împărtășit durerea apropiaților victimelor germane. Ei și-au deschis casele și inimile. Pentru acest semn emoționat de prietenie între țările noastre suntem profund recunoscători', a subliniat Joachim Gauck.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Remarcile unei tinere venite de la capătul lumii să studieze în București. „Partea cea mai dificilă e gândul la întoarcerea acasă”

2 Culisele epurării generalului pe care Xi Jinping îl numea „fratele meu mai mare”

3 „Cel mai periculos moment din istoria modernă”

4 Un fost profesor de la Harvard susține că Raiul poate fi localizat în univers și explică unde s-ar putea afla. Teoria a stârnit reacții în lumea știin…

5 Atacuri pe bandă rulantă la adresa Juliei Sauter: nu știe o boabă de română, deși a obținut cetățenia țării noastre