Cine era jurnalistul american care ar fi fost decapitat de militanţii islamişti: James Foley, un "om minunat " şi un "jurnalist neobosit" - FOTO, VIDEO

Fotojurnalistul american James Foley, care, potrivit unei înregistrări difuzate marţi de Statul Islamic, ar fi fost decapitat de militanţii islamişti în semn de represalii faţă de atacurile aeriene americane în Irak, rămâne în amintirea colegilor şi a familiei drept "un fiu, frate, jurnalist şi om minunat".

James Foley (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Foley scria pentru publicaţia Global Post, transmitea ştiri video pentru agenţia AFP, apărea în emisiuni la postul PBS şi publica ocazional pe blogul său, "A World of Troubles" (O lume cu probleme"), relatează CNN.

Prin reportajele sale, Foley căuta să arate şi să exploreze umanitatea din mijlocul ororilor războaielor. În 2013, la un an după răpirea sa în Siria, a fost inclus de AFP printre cele zece personalităţi ale anului, pentru dedicarea arătată în relatarea evenimentelor din zonele de conflict.

Videoclipul cu presupusa decapitare a lui Foley, pe care Statul Islamic l-a făcut public marţi, a fost răspunsul pe care prietenii şi familia tânărului reporter nu sperau să îl primească vreodată cu privire la dispariţia acestuia, din noiembrie 2012.

"Nu am fost niciodată mai mândră de fiul nostru Jim. Şi-a dat viaţa încercând să arate lumii suferinţa poporului sirian", a spus mama sa în seara de marţi, referindu-se la el ca la "un fiu, frate, jurnalist şi om minunat".

James Foley a fost cel mai mare dintre cei cinci copii ai lui Diane şi John Foley. Jim, aşa cum îl numeau prietenii, făcea reportaje din ţările aflate în zone de conflict de aproximativ patru ani înainte să dispară în Siria.

După publicarea videoclipului, colegi jurnalişti i-au adus omagii prin mesaje în care îi lăudau curajul şi generozitatea. Unul dintre prietenii săi, Alex Sherman de la Bloomberg News, a scris pe Twitter că Foley era un "tip amuzant, cald, căruia îi plăcea Big Lebowsky".

Un alt prieten, Max Fisher, şi-a amintit de "dedicarea sa pentru adevăr şi înţelegere", scriind: "Credinţa lui Jim era ceva în legătură cu care toţi am căzut de acord să nu vorbim public în timpul reţinerii sale în Siria, dar era izvor nesecat de generozitate".

Jurnalist în primă linie

Foley a fost eliberat şase săptămâni mai târziu. Ulterior, într-un interviu video cu Boston Globe, a ezitat să întoarcă povestea asupra lui însuşi, remarcând la un moment dat că "nu vrei să fii definit ca tipul acela care a fost răpit în 2011".

"Cred că jurnalismul de primă linie este important - fără aceste fotografii şi videoclipuri şi experienţa directă, nu putem informa cu exactitate oamenii despre cât de rea este situaţia", a spus el.

După ce a începuse să ţină o serie de cursuri în anii '90, la mijlocul anilor 2000 a decis să urmeze o carieră în jurnalism, mai întâi prin înscrierea la prestigioasa Şcoală de jurnalism Medill de la Universitatea Northwestern şi apoi prin înrolarea alături de trupele americane în Irak şi Afganistan.

Foley a lucrat ca freelancer pentru mai multe platforme de ştiri, incusiv Global Post, fondat în 2009. În 2012, a început să fie interesat de conflictul în desfăşurare din Siria.

"A fost mereu dornic să intre într-o zonă unde nimeni altcineva nu vrea să meargă", îşi aminteşte un coleg jurnalist care a ţinut legătura cu Foley după anii săi de predat. "Jim credea că societatea are nevoie de reporteri care să vrea să fie martori şi să relateze înapoi acasă faptele istoriei în desfăşurare. Iar loialitatea sa faţă de colegi însemna că voia să fie acolo cu ei în linia de front".

După ce ştirea despre moartea lui Foley s-a răspândit, corespondentul de externe al CBS News Clarissa Wars şi-a schimbat fotografia de profil pe Twitter cu una a lui Foley purtând o cască, o jachetă antiaeriană şi având o cameră de filmat în mână.

Acesta, a spus ea, este "felul în care aleg să mi-l amintesc pe James - ca un jurnalist curajos şi neobosit cu o pasiune pentru cauza siriană".

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Ion Iliescu, declarație criminală despre Revoluție: Este momentul să încetăm să mai căutăm vinovați

2 Frica de pușcărie! Primăria Capitalei a anulat licitaţia pentru 100 de autobuze electrice: cele turceşti ar fi…

3 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte din Parlamentul European

4 Mafia locală / Frații Micula, vizați de un dosar de evaziune și spălare de bani de 44 milioane de euro / Cazul e i…

5 Androneasca, la pușcărie! „Dă-l în morții lui! Futu-i gâtu’ mă-sii!”. Stenograme DNA / Cum l-a executat Mafia P…

recomandări

Te ia DNA: Bucur Ionel

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Vezi cum drona asta zboară cu super viteză prin clădiri abandonate