Cuba și SUA, angajate în negocieri istorice la Havana

Cuba și SUA, angajate în negocieri istorice la Havana

Oficiali cubanezi și americani s-au reunit miercuri la Havana, pentru prima dată în ultimii 35 de ani, pentru a angaja un dialog ce urmează să pună bazele apropierii istorice dintre cele două țări.

Întâlnirea se înscrie în demersurile Havanei și Washingtonului după anunțul făcut la 17 decembrie de președinții SUA și Cubei, Barack Obama și Raul Castro, de restabilire a relațiilor diplomatice dintre țările lor, întrerupte de peste 50 de ani.

Prima etapă a discuțiilor de miercuri este consacrată revizuirii acordurilor în domeniul migrației. Discuțiile, ce au loc cu ușile închise, sunt conduse de adjunctul subsecretarului de stat pentru America de Sud și Cuba, Alex Lee, și de directorul Departamentului SUA din cadrul Ministerului cubanez de Externe, Josefina Vidal, după cum transmite AFP.

În cursul zilei de joi, discuțiile vor fi axate pe restabilirea relațiilor diplomatice întrerupte în 1961, redeschiderea ambasadelor fiind pasul cel mai așteptat.

În discursul despre starea Uniunii ținut marți în fața Congresului american, președintele Barack Obama a făcut apel la ridicarea embargoului impus Havanei în urmă cu peste o jumătate de secol, subliniind că "schimbarea politicii SUA față de Cuba poate pune capăt unei ere de neîncredere pe continentul american".

AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Documente despre Simion și Lulea

2 SURSE George Simion este extrem de nervos după ce a aflat că Nicușor Dan crește în sondaje și el stagnează. Ia în calcul să nu mai participe la nicio …

3 VIDEO „Președintele” Simion, filmat în timp ce sare peste rând la aeroport și începe să bată în geamul unui ghișeu închis

4 Cam are dreptate omul ăsta în ce spune despre Viktor Orban...

5 ALERTĂ Scrisoarea celor 7 foști ambasadori SUA în România, democrați și republicani