Doi militari ruși au fost arestați în estul Ucrainei

Autoritățile de la Kiev au anunțat duminică arestarea a doi militari ruși în estul Ucrainei, aceștia fiind bănuiți că sunt membri ai serviciilor de informații ale armatei ruse (GRU), transmit agențiile Reuters și EFE.

Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei ucrainene, Andrei Lâsenko, cei doi au fost reținuți de batalionul 'Aidar', o unitate de elită a voluntarilor ucraineni ce luptă alături de trupele guvernamentale împotriva separatiștilor proruși.

Pe de altă parte, sursa citată a mai anunțat că 3 soldați ucraineni au fost uciși și alți 17 răniți în luptele desfășurate în ultimele 24 de ore în provincia separatistă Donețk, unde în ultimele săptămâni confruntările armate s-au intensificat, mai ales în zona aeroportului localității Donețk și în zona orașului Gorlovka, unul dintre bastioanele rebelilor, precum și în apropierea portului strategic de la Mariupol, pe țărmul Mării Azov, ambele tabere acuzându-se reciproc că nu respectă armistițiul.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat sâmbătă că în cele două provincii separatiste (Donețk și Lugansk) nu se vor putea organiza alegeri atât timp cât insurgenții proruși nu respectă prevederile acordului de pace de la Minsk legate de încetarea focului și retragerea completă a armamentului greu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

2 VIDEO Excepționalul text scris de Adrian Papahagi despre ce se întâmplă în Franța...

3 Kim Jong-un ar fi în comă la un spital din China. Cine ar putea prelua puterea

4 Anchetă blocată după tragedia de la Jilț Sud: legăturile cu soțul unei judecătoare

5 Amănunte care dau fiori / Arestarea fostului șef al spionajului german provoacă panică în CIA și MI6