Două avioane de vânătoare turce au interceptat un avion militar rus, care încălcase spațiul aerian al Turciei

Două avioane de vânătoare F-16 ale forțelor aeriene turce au interceptat sâmbătă un avion de luptă rusesc, care încălcase spațiul aerian al Turciei la frontiera cu Siria în sud-est, obligându-l să se retragă, a anunțat luni Ministerul de Externe turc, citat de AFP și Reuters.

Ambasadorul Rusiei la Ankara a fost convocat de autoritățile turce pentru a i se prezenta un 'protest ferm', a subliniat un comunicat al diplomației turce. Turcia a cerut Rusiei să evite repetarea unor astfel de încălcări sau va fi 'responsabilă pentru orice incident nedorit care poate să apară'.

Ministrul de externe turc, Feridun Sinirlioglu, a discutat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, precum și cu principalii parteneri ai Turciei din cadrul NATO, conform aceluiași comunicat.

Rusia a lansat atacuri aeriene la 30 septembrie în Siria, însă Occidentul acuză Moscova că vizează grupările de opoziție față de președintele sirian Bashar al-Assad, relatează Reuters. Moscova susține în schimb că bombardează poziții ale jihadiștilor grupării Statul Islamic și ale altor grupări extremiste. AGERPRES


populare
astăzi

1 Recorder / Cel puțin 30% din teza de doctorat a șefului SPP, Lucian Pahonțu, este plagiată

2 Cămătăria legală / La un IFN, 1.000 de lei împrumutați se transformă în 4.500 de rambursat în doar 15 luni

3 „Mi l-au propus structurile, nu faci propuneri de capul tău. Normal că l-am recomandat”

4 Prejudiciu de peste un milion de euro: Percheziții la cooperative meșteșugărești în București

5 Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026