După Germania, și SUA își retrag din Turcia rachetele antiaeriene Patriot

După Germania, și SUA își retrag din Turcia rachetele antiaeriene Patriot

Statele Unite și Turcia au anunțat duminică decizia privind retragerea în luna octombrie a celor două unități de rachete antiaeriene Patriot, amplasate la începutul anului 2013 la frontiera turco-siriană pentru a apăra Turcia în eventualitatea unor atacuri cu rachete sol-sol lansate dinspre Siria, relatează AFP.

Aceste unități 'vor fi redesfășurate în SUA pentru operațiuni necesare de modernizare', se arată într-un comunicat comun emis de guvernele turc și american. Totuși, textul menționează că aceste baterii antiaeriene, împreună cu personalul care le deservește (circa 320 de persoane), vor putea fi reamplasate în Turcia într-un interval de o săptămână, dacă situația o va impune.

Și Germania, ce are de asemenea desfășurate pe teritoriul turc, la granița siriană, două instalații Patriot plasate sub comanda NATO, a anunțat cu o zi în urmă retragerea lor, motivându-și decizia prin faptul că amenințările din respectiva regiune au de acum înainte o altă natură și provin în special dinspre gruparea jihadistă Statul Islamic.

Rachetele Patriot au fost desfășurate la cererea guvernului de la Ankara, acesta temându-se de un posibil atac cu rachete al armatei siriene, după ce mai multe localități de la granița cu Siria au fost lovite de tiruri cu obuze la sfârșitul anului 2012.

După retragerea bateriilor germane și americane, în apropierea graniței turco-siriene va mai rămâne o singură instalație de acest fel, furnizată de armata spaniolă și aflată tot sub comanda NATO, aceasta fiind amplasată la Adana.

Sistemele antiaeriene Patriot pot distruge rachete balistice tactice, rachete de croazieră și avioane. În comunicatul difuzat duminică se amintește că nave militare americane echipate cu sisteme antiaeriene Aegis staționează permanent în Marea Mediterană.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria