Erdogan cere Europei să lupte împotriva islamofobiei în loc 'să dea lecții' Turciei

Erdogan cere Europei să lupte împotriva islamofobiei în loc 'să dea lecții' Turciei

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut apel la țările europene să lupte împotriva islamofobiei și să prevină o înmulțire a manifestațiilor anti-islam în loc 'să încerce să dea lecții' Turciei, apelul liderului turc intervenind după mitingurile din Germania organizate de o mișcare de extremă dreapta care cere oprirea influenței islamului în vestul Europei.

'Este regretabil că Uniunea Europeană încearcă să dea lecții Turciei în loc să-și rezolve gravele amenințări cu care ea se confruntă', a declarat Erdogan, într-un discurs ținut marți în fața ambasadorilor turci reuniți la Ankara, după cum relatează AFP.

'Islamofobia reprezintă o amenințare serioasă pentru Europa. Dacă această problemă nu este rezolvată și dacă populismul pune stăpânire pe liderii europeni, valorile europene vor fi repuse în cauză', a continuat el, adăugând că mișcările rasiste își sporesc influența pe zi ce trece.

Comentariile președintelui turc au survenit după manifestația organizată luni la Dresda, în estul Germaniei, de către organizația germană anti-imigrație "Europeni patrioți împotriva islamizării Occidentului" (PEGIDA), acțiune la care s-a înregistrat o prezență record de aproximativ 18.000 de persoane.

Erdogan a cerut Uniunii Europene să-și 'revizuiască politica față de Turcia', acuzând Bruxellesul de trenarea dosarului de aderare a Ankarei la spațiul comunitar.

În același cadru, președintele islamo-conservator a solicitat ambasadorilor turci acreditați în străinătate să reprezinte o Turcie puternică și sigură. 'Turcia nu este o țară oarecare ce poate fi acuzată și arătată cu degetul într-un mod arogant. Cei care au astfel de obiceiuri trebuie să renunțe la ele', a afirmat el. 'Cei care admonestează Turcia trebuie să țină cont că ei au de-a face cu o Turcie nouă, o Turcie mare, cu o economie a sa, cu o democrație și o politică externă', a insistat șeful statului turc.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu