Exerciții militare maritime ruso-chineze 'fără precedent' în Extremul Orient, pe fondul manevrelor NATO în Europa

Exerciții militare maritime ruso-chineze 'fără precedent' în Extremul Orient, pe fondul manevrelor NATO în Europa

Exerciții militare maritime ruso-chineze 'fără precedent' sunt prevăzute să înceapă joi în Extremul Orient, acestea având loc pe fondul manevrelor aeriene ale NATO în Europa, cele mai importante de la încheierea Războiului Rece, scrie newsru.com.

La aceste exerciții comune, care au loc în Golful Petru cel Mare de lângă Vladivostok, iau parte 22 de nave de război, submarine, nave auxiliare, 20 de avioane, peste 500 de pușcași marini și 40 de vehicule blindate, după cum a precizat comandantul șef adjunct al forțelor maritime ruse, viceamiralul Aleksandr Fedotenkov.

Obiectivul acestor exerciții, care vor dura până la 28 august, este îmbunătățirea organizării de operațiuni comune pe mare, pe uscat și în aer, a indicat purtătorul de cuvânt al Flotei ruse din Pacific, căpitanul Roman Martov, citat de agenția TASS. El a subliniat că aceste exerciții sunt cel mai ample din ''istoria recentă a cooperării dintre cele două flote'', iar viceamiralul Aleksandr Fedotov le-a calificat ca fiind 'fără precedent'.

Exercițiile de lângă Vladivostok constituie a doua etapă a manevrelor comune ruso-chineze 'Cooperarea maritimă — 2015', prima etapă având loc în luna mai în Marea Mediterană. Ministerul rus al Apărării declara atunci că exercițiile militare ruso-chineze nu sunt îndreptate împotriva unei alte țări și nu au legătură cu situația politică din regiune.

Newsru.com notează că exercițiile maritime ruso-chineze din Extremul Orient au loc în același timp cu cel mai mare exercițiu aerian al NATO în Europa de la încheierea Războiului Rece, exercițiu care se desfășoară pe teritoriul Germaniei, Italiei, Bulgariei și României și la care participă aproape 5.000 de militari din 11 țări membre ale Alianței.

Unii experți, comentând această competiție nedeclarată dintre Rusia și Occident în privința numărului de exerciții militare ce au loc în contextul crizei din Ucraina, au avertizat că o astfel de demonstrație a puterii militare crește probabilitatea unui război în Europa, mai scrie newsru.com. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...