FT: Transnistria filorusă, noul front între Occident şi Rusia, pare să prefere confortul occidental

FT: Transnistria filorusă, noul front între Occident şi Rusia, pare să prefere confortul occidental

FT: Transnistria filorusă, noul front între Occident şi Rusia, pare să prefere confortul occidental / FOTO: evz.md

"În vremuri normale, Transnistria atrage atenţia pentru rolul său de centru al traficului de armament, de alimente, de ţigări, alcool şi, uneori, pentru traficul de persoane. Acum este în centrul atenţiei din altă cauză: anexarea Crimeei de către Rusia", scrie Financial Times.

"Principalul comandant militar al NATO a avertizat că trupele ruse ar putea invada Transnistria, o manevră prin care - se tem unii - Moscova ar putea ocupa ulterior Odesa, pe coasta ucraineană a Mării Negre. După invazia în Crimeea, mulţi locuitori ai Transnistriei se tem că ei ar putea deveni elementul central al unei crize mai ample între Occident şi Rusia", explică FT, notând că, potrivit unor martori, au apărut noi figuri în contingentul de 1.300 de militari ruşi din regiune.

"Tensiunile relevă că transnistrenii sunt divizaţi în legătură cu viitoarea lor direcţie. La modul general, Rusia este garantul securităţii celor 500.000 de locuitori şi contribuie la jumătate din bugetul regiunii. Moscova se asigură că pensiile transnistrenilor sunt mai mari decât în restul Republicii Moldova şi că tarifele gazelor rămâne reduse. Însă, deşi ataşamentul faţă de Rusia este profund, cele mai multe exporturi - legale sau de contrabandă - merg spre vest. Potrivit datelor oficiale de la Tiraspol, 35% din exporturi merg în R.Moldova, 16% în Polonia şi 9% în Italia. Rusia primeşte doar 13% din exporturile din Transnistria, incluzând oţel, electricitate şi produse agricole", adaugă FT.

"Situaţia este paradoxală. Sentimentele sunt în favoarea unirii cu Rusia şi, dacă s-ar organiza un referendum, 90% dintre transnistreni ar vrea asta. Dar realitatea este că toată lumea are câte două paşapoarte: rus şi moldovean", explică un localnic.

"În pofida presiunilor conducerii de la Tiraspol de a rămâne în afara zonei de liber-schimb cu UE, eu ştiu că oamenii de afaceri transnistreni sunt foarte interesaţi de acest spaţiu economic. De aceea, noi vom încerca să generăm presiuni de jos în sus, de la oamenii obişnuiţi la conducere", afirmă premierul moldovean, Iurie Leancă.

"Până la urmă, cea mai gravă ameninţare la adresa Transnistriei s-ar putea să nu fie dilema Est-Vest, ci economia ineficientă. Salariile sunt mici, băncile par a avea dificultăţi şi, la fel ca în restul Republicii Moldova - rata emigraţiei este mare. Nu pot fi văzuţi mulţi tineri prin satele din Transnistria", încheie Financial Times.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă la Moscova? / Putin se teme de o lovitură de stat. Panica a cuprins Kremlinul, președintele „a rămas fără cărți de jucat”

2 Ponta, lângă Makaveli la negocierile cu parlamentari care au plecat din partidele POT și SOS

3 De citit... / Vechea elită a lui Putin e neliniștită. O nouă generație de personaje se ridică spre vârf

4 Ucrainenii au publicat imagini cu grupuri de asalt rusești formate din femei

5 Unul dintre cele mai misterioase locuri de pe pământ și secretele sale. Unde se află Area 51 a Egiptului și ce se ascunde în adâncurile pământului