Iohannis: Merg la Chișinău cu mesajul că România sprijină Republica Moldova și își dorește un parcurs european al acestei țări

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că merge la Chișinău cu mesajul că România sprijină Republica Moldova și își dorește un parcurs european al acestui stat.

"Mesajul cu care merg acolo este unul foarte clar: România sprijină Moldova. Noi ne dorim un parcurs european al Republicii Moldova. Este un mesaj pe care l-am dat și în campanie, după campanie și cu care voi continua. Sunt bucuros că voi avea ocazia să am toate aceste întâlniri", a spus Iohannis, în declarația făcută la plecare, pe Aeroportul "Henri Coandă".

El a explicat că această vizită survine abia acum deoarece a dorit să aștepte până în momentul în care Republica Moldova are un guvern în funcție.

"Acest lucru este îndeplinit acum și, în acest fel, vreau să subliniez încă o dată importanța pe care o acord relației cu Republica Moldova. Între România și Republica Moldova există relații foarte speciale, unice în felul lor în Europa zilei de astăzi. Prin această vizită vreau, dacă e posibil, să îmbunătățesc aceste relații", a afirmat șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis efectuează, marți și miercuri, o vizită oficială în Republica Moldova.

Șeful statului a precizat că va avea, la Chișinău, întâlniri cu președintele Nicolae Timofti, cu prim-ministrul Chiril Gaburici, cu președintele Parlamentului Republicii Moldova și cu liderii partidelor pro-europene. De asemenea, Klaus Iohannis a menționat că va avea o intervenție la Universitatea de Stat din Republica Moldova.

Din delegația care îl însoțește pe șeful statului fac parte consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Leonard Orban, Lazăr Comănescu, George Scutaru, Andrei Muraru, secretarul de stat pentru afaceri strategice din Ministerul Afacerilor Externe, Daniel Ioniță. AGERPRES


populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

3 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Năstase, cu aroganță despre ce se întâmplă zilele acestea în România