Kremlinul plănuia războiul din Ucraina și anexarea Crimeii încă de pe vremea lui Kucima (presă)

Rusia intenționa să obțină controlul asupra Ucrainei încă de pe vremea fostului președinte ucrainean Leonid Kucima, afirmă fostul șef al Serviciului de Spionaj Extern al Ucrainei, Nikolai Malomuj, într-un interviu acordat publicației Novoe Vremia, informează agenția de presă Unian. 'A fost mereu vorba de metode economice — înființarea Uniunii Vamale sau Eurasiatice — în urma cărora ei (rușii) ar fi obținut controlul asupra Ucrainei. Se acționa în acest sens încă de pe vremea lui Leonid Kucima. Însă el (Kucima) a adoptat o poziție foarte precaută — a oscilat între Rusia și Occident, chiar dacă se afla într-o puternică încrengătură economică și de corupție cu Federația Rusă', a susținut Malomuj.

Apoi, Moscova a depus eforturi ca la putere în Ucraina să vină Viktor Ianukovici. În 2004, nu s-a reușit punerea în aplicare a acestui plan, iar Kremlinul a decis să-și ia revanșa în 2010.

În ceea ce privește anexarea Crimeii și ocuparea regiunii Donbas, Serviciul de Spionaj Extern al Ucrainei i-a anunțat cu privire la operațiunea ce se pregătea pe Oleksandr Turcinov, Arseni Iațeniuk și Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), potrivit lui Malomuj.

'Încercam să convingem că este necesară instituirea stării de urgență și trimiterea în decursul nopții în Crimeea a câtorva mii de colaboratori operativi ai SBU, care ar fi rezolvat problema. O situație asemănătoare se înregistra în Donbas. Atunci când, la început, au fost cucerite opt instituții, acestea ar fi putut fi închise într-o singură noapte. Însă nimeni nu avea curajul — nu exista voință politică și un comandament militar-politic unic', a explicat Malomuj în interviu.

Anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia a avut loc în 2014 și a fost un proces de câteva luni, în urma cărora acest teritoriu, ce aparținea Ucrainei, a fost inclus în componența Federației Ruse: Republica Crimeea și orașul-port Sevastopol. AGERPRES


populare
astăzi

1 Statul a închis ferma cu vaci Black Angus a lui Gigi Nețoiu de la Cetate. Afacerea funcționa în afara legii

2 Un pilot ucrainean de drone a făcut o descoperire neașteptată într-un depozit al trupelor rusești

3 De citit... / Iancu Brânză, creierul economic al unui premier fără suflet

4 Citiți și voi ce s-a întâmplat în secunda doi după ce CCR a validat reforma privind pensiile magistraților

5 Jocurile Olimpice, un maraton sexual? O sportivă a avut curajul să explice de ce e criză de prezervative în Satul Olimpic