Migranți: Poliția ungară va folosi, la granița cu Croația, aceleași metode utilizate la frontiera cu Serbia

Poliția ungară va folosi la granița cu Croația aceleași metode utilizate la frontiera cu Serbia pentru a împiedica afluxul masiv de migranți ilegali în Ungaria și implicit în Uniunea Europeană, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al guvernului de la Budapesta, Zoltan Kovacs, citat de MTI.

Într-o conferință de presă organizată la Szeged, Kovacs a menționat că forțele de ordine ungare sunt pregătite pentru a gestiona situația de la granița cu Croația.

Oficialul ungar a adăugat că executivul de la Budapesta a declarat până acum 'stare de criză' în șase județe (Zala, Vas, Baranya, Somogy, Csongrád și Bács-Kinkun) din cauza migrației masive, și că, ''în timp ce sistemul de imigrație al Croației a căzut după numai o zi, Ungaria se menține pe poziții de nouă luni''.

Oficialul guvernului ungar a precizat că peste 200.000 de migranți ilegali au sosit în Ungaria în acest an, dintre care 172.000 au prezentat cereri de azil.

Potrivit lui Zoltan Kovacs, autoritățile ungare au nevoie din partea poliției sârbe de garanții că migranții ilegali vor fi ținuți departe de punctele de trecere a frontierei în Ungaria, precum Roszke.

Gyorgy Bakondi, consilierul pentru securitate internă al premierului ungar Viktor Orban, a reafirmat, la rândul său, că Ungaria va face tot ce este necesar pentru a apăra granița sa și a spațiului Schengen. AGERPRES


populare
astăzi

1 Magyar critică decizia României de a opri Cernavodă: „Noi nu i-am ascultat”

2 Record la Loto 6 / 49: Peste 10 milioane de euro câștigate cu un bilet de 8,50 lei din Oradea

3 „Acțiunile lor chiar ne-au redus din debit. Dar au fost 100% legale” / Austria, Ungaria și Slovacia au făcut ca scăderea Dunării să se resimtă mai pute…

4 Dănuț Epure, fost rector Ovidius, reținut sub acuzația de proxenetism

5 Uite o informație interesantă! / Rută strategică secretă a Rusiei și Iranului