Moscova consideră "neadecvată" reacţia Chişinăului faţă de participarea rusă la parada din Tiraspol

Moscova consideră "neadecvată" reacţia Chişinăului faţă de participarea rusă la parada din Tiraspol

Moscova cataloghează "neadecvată" reacţia Chişinăului faţă de participarea rusă la sărbătorirea Zilei Victoriei în regiunea separatistă moldoveană Transnistria, afirmă luni Ministerul rus de Externe într-un comunicat, relatează agenţia RIA Novosti în pagina electronică.

Moscova consideră "neadecvată" reacţia Chişinăului faţă de participarea rusă la parada din Tiraspol (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Comunicatul despre aşa-zisa unilateritate a acestei vizite este lipsită de orice temei. Partea moldoveană ştie foarte bine că întâlnirile noastre la Chişinău nu au avut loc doar din cauza programului încărcat al autorităţilor Republicii Moldova - partea rusă şi-a anunţat disponibilitatea prin canale diplomatice în avans", afirmă ministerul rus în comunicat.

O delegaţie compusă din oficiali de rang înalt, inclusiv vicepremierul Dmitri Rogozin şi ministrul Culturii Vladimir Medinski, au efectuat o vizită în Transnistria pe 9 mai. Sâmbătă, delegaţia a fost blocată în Republica Moldova, după ce Ucraina şi România şi-au închis spaţiile aeriene pentru avionul cu destinaţia Moscova. Delegaţia a revenit la Moscova, ulterior, la bordul unui "avion de pasageri".

Patru cutii cu semnături ale unor transnistreni pentru o petiţie prin care cer "unificarea cu Rusia" au fost confiscate în avion, potrivit parlamentarului rus Serghei Jigarev, care a făcut parte din delegaţie. Ministerul moldovean de Externe a anunţat că autorităţile moldovene au confiscat semnăturile pentru a le verifica legitimitatea.

"Asemenea acţiuni contrazic practica internaţională acceptată şi afirmaţiile autorităţilor molovene despre atitudinea lor constructivă faţă de Federaţia rusă", apreciază ministerul rus.

Duminică, Rogozin a afirmat că a livrat Moscovei semnăturile cetăţenilor din regiunea separatistă moldoveană care cer recunoaşterea independenţei, adăugând că forţele speciale moldovene au confiscat doar o mică parte din "încărcătură".

Regiunea separatistă moldoveană Transnistria şi-a declarat independenţa faţă de Chişinău în 1990. Republica Moldova a piedut controlul asupra regiuni separatiste în 1992, în urma unui conflict armat, după intervenţia Rusiei, care menţine în continuare trupe pe teritoriul fostei republici sovietice.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...