O întâlnire Putin-Poroșenko a început la Milano, în prezența mai multor lideri europeni

Președinții Rusiei și Ucrainei, Vladimir Putin și Petro Poroșenko, au început vineri o întâlnire la Milano, în prezența principalilor lideri europeni, reuniunea fiind prilejuită de summitul Europa-Asia ce are loc în orașul din nordul Italiei, informează TASS.

Cei doi lideri au fost primiți de șeful guvernului italian Matteo Renzi la prefectura din Milano.

Alături de Vladimir Putin și Petro Poroșenko, la întâlnire sunt prezenți cancelarul Angela Merkel, președintele francez François Hollande, premierul britanic David Cameron, premierul italian Matteo Renzi și președinții Consiliului European și Comisiei Europene, Herman Van Rompuy și Jose Manuel Barroso. Se așteaptă ca situația din Ucraina și dosarul gazului să fie abordate în cadrul acestor discuții.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Peste 30 de grade în plină toamnă: un dom de căldură vizează și România

2 România evită retrogradarea de la S&P: condițiile puse de agențiile de rating

3 Sateliții dau în vileag extinderea masivă a arsenalului nuclear al Chinei

4 Piese secrete de F-35 au ajuns în mâinile Chinei după o eroare de transport

5 Centura Comarnic a fost finalizată: cum va fi ocolit calvarul de pe DN1