Pană de electricitate în numeroase orașe ale Turciei

Pană de electricitate în numeroase orașe ale Turciei

O pană de curent electric, cea mai mare din ultimii 15 ani - potrivit unor organe de presă care citează oficiali din Ministerul Energiei -, afecta marți dimineață circa 20 de provincii din Turcia. La Ankara și Istanbul s-a întrerupt circulația metrourilor și a tramvaielor, relatează AFP.

Premierul Ahmet Davutoglu a spus că pana ar putea fi tehnică, afirmând totuși că 'în prezent se studiază toate pistele'. El a răspuns astfel unei întrebări despre eventualitatea unui atac 'terorist'. La Ministerul Energiei a fost formată o celulă de criză, a mai anunțat șeful executivului.

'A existat o prăbușire în sistemul electric din Turcia', a declarat ministrul energiei, Taner Yildiz, adăugând că electricitatea a început să revină treptat în unele districte din Ankara. 'Căutăm cauzele acestei pene...și încercăm să aflăm dacă este o pană tehnică sau un atac informatic', a spus ministrul ziariștilor.

Metroul din Istanbul și tunelul care leagă malurile european și asiatic al celui mai mare oraș din țară au fost evacuate. Potrivit presei turce, au fost semnalate pene de curent electric în 24 sau 26 din cele 81 de provincii ale țării.

Potrivit postului de actualități NTV, pene de energie electrică au fost înregistrate în orașele Trabzon (nord-est), Aydin (vest), Edirne (nord-vest), Erzurum (nord-est), Antalya (sud), Izmir (vest) și Bursa (nord-vest). La Istanbul și Ankara, pana s-a declanșat puțin după ora locală zece și jumătate (07h30 GMT).

La prânz a fost restabilită furnizarea energiei electrice la Edirne și Erzurum, potrivit postului de știri NTV, care citează compania Teas. AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!