Papa Francisc a decis să nu închidă Banca Vaticanului

Papa Francisc a decis să nu închidă Banca Vaticanului

Obiectivul declarat al Băncii Vaticanului, al cărei nume formal este Institutul pentru Lucrări Religioase, este de a asigura servicii financiare preoţilor, călugărilor şi instituţiilor caritabile. Banca a fost însă implicată în mai multe scandaluri financiare şi tranzacţii suspecte cu instituţii financiare din Italia.

Cel mai grav scandal a avut loc în 1982, când Banca Vaticanului a fost implicată în falimentul fraudulos al Banco Ambrosiano, al cărei preşedinte a fost găsit ulterior spânzurat sub un pod din Londra.

„Institutul pentru Lucrări Religioase va continua să servească cu prudenţă şi să asigure servicii financiare specializate pentru Biserica Catolică la nivel global”, a informat, luni, Vaticanul, într-un comunicat care a anunţat aprobarea planului de reformare a băncii.

În ultimul an, Banca Vaticanului a trecut printr-o restructurare de proporţii sub conducerea noului preşedinte Ernst von Freyberg, un membru al Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta, organizaţie cu originile în străvechiul ordin al Cavalerilor Ospitalieri. Von Freyberg a fost numit la conducerea băncii la începutul anului trecut.

Sub conducerea noului şef, banca a închis sute de conturi, a introdus reglementări stricte privind spălarea de bani şi a deschis mai multe investigaţii vizând activităţi suspescte.

„Decizia reprezintă o susţinere fermă a misiunii noastre şi a muncii dificile depuse în ultimele 12 luni”, a notat Banca Vaticanului într-un comunicat.

În ultimii doi ani, Vaticanul a introdus schimbări ale cadrului legislativ şi instituţional, pentru a putea reglementa activităţile financiare la standarde internaţionale.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Va fi asfaltat cel mai vechi drum din țară, o variantă mai scurtă cu 30 de km la Valea Oltului!

2 Florin Călinescu, dividende de peste un milion de lei...

3 Foarte interesante amănunte...

4 VIDEO Ultimele imagini cu Putin, la slujba de Paște...

5 O femeie indiană și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o la „relații sexuale împotriva naturii cu orice bărbat, femeie sau animal”