Peste 2.000 de imigranți au intrat luni în Ungaria, o cifră record

Un număr record de peste 2.000 de imigranți au trecut luni granița sârbă pentru a intra în Ungaria, țară membră a Uniunii Europene (UE), a anunțat marți poliția ungară, relatează AFP. În total, 2.093 de imigranți, cel mai mare număr înregistrat într-o singură zi, au trecut granița sârbo-ungară în apropiere de satul ungar Roszke, a anunțat poliția într-un comunicat.

Ei au intrat în Ungaria cu doar câteva zile înainte ca autoritățile locale să termine instalarea barierei destinate să împiedice sosirea imigranților, anunțată pentru 31 august de guvernul ungar. Acest gard este prevăzut să se întindă de-a lungul celor 175 de kilometri ai frontierei sârbo-ungare.

Acești imigranți fac parte din grupul de 7.000 de persoane care încearcă să ajungă în Europa de Vest și a căror călătorie a fost blocată săptămâna trecută după ce Macedonia a decretat stare de urgență și și-a închis frontierele, fiind copleșită de afluxul de refugiați.

Mai mulți imigranți au afirmat că au traversat într-o primă fază Macedonia, apoi Serbia.

Criza refugiaților este cea mai gravă cu care s-a confruntat Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial.

De la începutul acestui an, în Ungaria au sosit peste 100.000 de solicitanți de azil, mai mult decât dublu față de anul 2014. În 2012 doar 2.000 de imigranți au sosit în țară.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Iranul a distrus un radar de 500 de milioane de dolari al SUA folosit pentru a detecta rachetele balistice, inclusiv cele cu focos nuclear

2 Cât numerar să păstrăm acasă pentru urgențe? Recomandările UE pentru 72 de ore

3 Radu Drăgușin, profit de sute de mii de euro din imobiliare, după o investiție făcută la 20 de ani

4 Ultima șmecherie a PSD

5 Legăturile și averea suspectă a președintelui PSD / Grindeanu, protejat de procurori, ANI și ANAF?