Președintele sârb: Atacul de la Srebrenica asupra lui Vucic amintește de incidentele care au precedat războiul în Bosnia

Președintele sârb: Atacul de la Srebrenica asupra lui Vucic amintește de incidentele care au precedat războiul în Bosnia

Președintele sârb Tomislav Nikolic a declarat că incidentul de sâmbătă în care premierul sârb Aleksandar Vucic a fost atacat cu pietre la ceremoniile de marcare a 20 de ani de la masacrul de la Srebrenica amintește de cele care au precedat războiul în Bosnia, relatează AFP.

Incidentul, pe care Nikolic l-a calificat drept 'tentativă de linșaj', reflectă "relațiile proaste, chiar ostile, din Bosnia și arată cu claritate ce gândesc despre sârbi unii politicieni și demnitari religioși bosniaci", a precizat Nikolic într-un comunicat transmis duminică.

"Nimeni nu trebuie să rămână indiferent la sălbăticia acestui incident care seamănă puternic cu cele din 1992 (de la începutul Războiului din Bosnia — n.r.)", a adăugat Nikolic.

Vucic tocmai depusese o floare la un monument cu numele a peste 6.200 de victime identificate și înmormântate la memorialul de la Srebrenica, când mulțimea a început să scandeze 'Allah Akbar!' ('Dumnezeu e mare!') și să arunce cu pietre în direcția sa . Unii au încercat chiar să-l atace fizic. Premierul a părăsit memorialul alergând, protejat de gărzile de sale corp, mai multe dintre acestea fiind lovite de pietre.

În urmă cu 20 de ani, cu puțin timp înainte de încheierea conflictului și când regiunea fusese declarată 'zonă protejată' de către ONU, circa 8.000 de bărbați și băieți musulmani au fost uciși la Srebrenica de către forțele sârbo-bosniace, cel mai sângeros masacru din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial, calificat drept genocid de către justiția internațională.

Președintele sârb a mai spus că Vucic a fost atacat tocmai "pentru că a mers în Srebrenica întinzând mâna în semn de reconciliere".

"Dacă este necesar un astfel de curaj excepțional pentru a efectua o vizită amicală, atunci ce este ostilitatea?", s-a întrebat Nikolic.

"Serbia nu-și va schimba poziția privind alte popoare și state. Aceasta rămâne amicală. Ceilalți vor trebui în schimb să se gândească la ceea ce fac și la ceea ce au făcut implicându-ne în noi dispute la 20 de ani de la războiul civil" din Bosnia, a adăugat Nikolic.

Ministerul sârb de Externe, într-o notă de protest adresată sâmbătă la Sarajevo, a cerut autorităților bosniace " să condamne public tentativa de asasinat " a premierului, șeful diplomației sârbe Ivica Dacic afirmând că atacul nu a fost unul numai împotriva lui Vucic, "ci împotriva întregii Serbii și a politicii sale de pace și cooperare regională".

La rândul său, președinția colegială de la Sarajevo a condamnat 'ferm' atacul asupra lui Vucic și "și-a exprimat regretele profunde", promițând o anchetă pentru identificarea rapidă a autorilor atacului. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria