Prezidențiale în Argentina: Liberalul Macri îl înfruntă pe peronistul Scioli în turul al doilea

Schimbarea își face apariția în Argentina: după 12 ani de gestiune Nestor și Cristina Kirchner, liberalul Mauricio Macri pare mai bine plasat decât Daniel Scioli, candidatul coaliției guvernamentale, pentru cel de-al doilea tur al prezidențialelor, programat duminică, relatează AFP. Mauricio Macri, 56 de ani, era considerat fără șanse de victorie înainte de primul tur al alegerilor, de la 25 octombrie.

Rezultatul său neașteptat de la acea dată (34,5%), care i-a luat prin surprindere chiar și pe membrii echipei sale, i-a dat primarului capitalei Buenos Aires un avânt. În prezent, potrivit tuturor sondajelor de opinie, este considerat favorit. Aceleași institute care anticipau în urmă cu o lună victoria lui Daniel Scioli.

Împreună cu coaliția sa Cambiemos (Să schimbăm), alcătuită din radicalii UCR (centru stânga) și partidul său de dreapta, PRO (Propunerea republicană), Mauricio Macri a făcut campanie promițând o ruptură cu politica economică protecționistă a președintei de stânga Cristina Kirchner, care, potrivit Constituției, nu se poate prezenta pentru al treilea mandat.

Într-o țară unde dictaturile militare au alternat la putere cu peroniștii și UCR, Mauricio Macri este pe cale să impună o nouă forță politică în istoria acestei țări latino-americane.

Dacă va fi ales duminică, în lipsa unei majorități în Camera Deputaților, va trebui să își asigure susținerea mișcării fondate de fostul președinte Juan Peron (1946-1955 și 1973-1974), care a prezentat trei candidați în turul întâi: Daniel Scioli (37%), Sergio Massa (21%) și Rodriguez Saa (2%).

Istoria arată că în Argentina este dificil să guvernezi fără sprijinul peronismului: niciunul din cei patru președinți aleși din afara mișcării nu și-au încheiat mandatul. Ultimul, radicalul Fernando de la Rua, ales în 1999, a fost nevoit să demisioneze la sfârșitul lui 2001 când a izbucnit criza economică.

Om de dreapta, Mauricio Macri a căutat în timpul campaniei să se distanțeze de imaginea sa de șef de întreprindere favorabil piețelor financiare și apărător al liberului schimb, dând asigurări că nu va suprima ajutoarele sociale pentru persoanele cele mai defavorizate și nu va aduce în discuție naționalizarea companiei petroliere YPF.

"Sunt un om de bună-credință care va guverna pentru toți argentinienii", a promis acest fost președinte al clubului de fotbal Boca Juniors (1995-2007), ales primar al capitalei, Buenos Aires, în 2007.

După primul tur, Daniel Scioli, 58 de ani, care se definește ca centrist, a încercat să trezească în rândul argentinienilor vechile temeri legate de criza din 2001.

Este pentru prima dată când alegătorii sunt convocați pentru al doilea tur al prezidențialelor. În Argentina, un candidat este ales președinte din primul tur dacă el câștigă 45% din voturi sau dacă obține 40% din sufragii și un avans de 10 puncte procentuale în fața candidatului plasat pe locul al doilea. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Așa arată un prădător PNL mufat la resursele statului. A și dat primul tun

2 Rareș Bogdan / „În România, dacă ești un om obișnuit și nu ai bani, cunoștințe, uși deschise la timp, mori cu z…

3 Noua modă la Buzău / eleva cu pușcălău

4 PNL, porcării identice cu PSD! Îți vine să vomiți când citești așa ceva!

5 Cine sunt procurorii propuși pentru preluarea șefiei celor mai importante parchete din țară

recomandări

Te ia DNA: Cristian Popescu Piedone

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

12 metode delicioase de a găti un ou