Procuratura din Germania a deschis o anchetă asupra acuzațiilor privind spionajul SUA

Procuratura din Germania a deschis o anchetă asupra acuzațiilor privind spionajul SUA

Parchetul din Germania va ancheta acuzațiile conform cărora agenția de informații externe BND a încălcat legislația atunci când a ajutat SUA să spioneze oficiali și companii din Europa, printre care și grupul Airbus, a precizat biroul procuraturii federale, relatează Reuters. Un purtător de cuvânt al Parchetului a confirmat informațiile apărute în acest weekend în media din Germania privind deschiderea unei anchete, în contextul în care opoziția a cerut mai multe informații în legătură cu acest scandal din partea guvernului condus de cancelarul Angela Merkel.

"A fost deschisă o anchetă preliminară", a precizat purtătorul de cuvânt. Tot în legătură cu acest caz, însuși procurorul federal Harald Range va fi audiat miercuri, la Berlin, de o comisie parlamentară care va analiza această afacere.

Revista Der Spiegel a relatat că BND a ajutat Agenția de Securitate Națională (NSA) din SUA în ultimii zece ani, punând Germania într-o situație dificilă și deranjând o bună parte a opiniei publice, într-o țară unde supravegherea este un subiect sensibil din cauza abuzurilor comise de naziști și de Stasi, securitatea din fosta Germanie de Est.

Publicația a mai relatat că, în 2013, BND a cerut angajaților săi să șteargă 12.000 de date — adrese IP, adrese de e-mail și numere de telefon ale unor oficiali guvernamentali germani — pe care le-a colectat pentru NSA.

Reprezentanți ai opoziției din Parlament — Verzii și Partidul Stângii — au cerut mai multe informații din partea guvernului condus de Angela Merkel în legătură cu ajutorul BND pentru NSA. Media germană a precizat că există indicii că state, în special Franța, și agenții ale UE au fost spionate de BND în contul NSA.

Grupul Airbus a anunțat joi că intenționează să depună o plângere pe lângă autoritățile germane în legătură cu informații conform cărora serviciul de informații externe al Germaniei a ajutat SUA să spioneze această companiei și alte grupuri europene.

În centrul acestei controverse se află amploarea cooperării între BND și NSA, care a început în 2002, după atacurile teroriste din SUA de la 11 septembrie 2001, și întrebarea privind cât a știut guvernul german despre activitățile de spionaj al BND în favoarea NSA.

Este o problemă extrem de sensibilă în Germania, deoarece Angela Merkel și alți oficiali germani au reacționat ferm în 2013 după apariția informațiilor conform cărora NSA intercepta de mult timp telefonul mobil al cancelarului. "Spionajul între prieteni este total inacceptabil", a spus ea la acel moment. AGERPRES


populare
astăzi

1 Guvernul crește vârsta de pensionare în MAI, MApN, SRI și SPP. Anunțul făcut de ministrul Apărării

2 „Niște nulități, repetenții clasei care au ajuns în politică, ultimii oameni pe care nu i-ar angaja nimeni nici să păzească vacile, fac scandal pe te…

3 Fanteziile pornografice și cruzimea unei neveste naziste. Cum se afișa în fața prizonierilor cea poreclită „Cățeaua de la Buckenwald”

4 „O cobzăreală de doi bani” / „M-am săturat ca de mere pădurețe de Cassandrele care prevăd prăbușirea țării”

5 Panică și lacrimi în parcare: o șoferiță a rămas blocată aproape o oră de câțiva centimetri de zăpadă. „Nu știu ce să fac, nu pot să ies”