Putin cere Occidentului să împrumute Ucrainei bani pentru a plăti Rusiei datoria la gaze

Putin cere Occidentului să împrumute Ucrainei bani pentru a plăti Rusiei datoria la gaze

Președintele rus Vladimir Putin a cerut public vineri Statelor Unite și Uniunii Europene să ajute Ucraina să obțină fonduri, inclusiv de la organismele financiare internaționale, pentru ca guvernul de la Kiev să poată plăti Rusiei datoria acumulată pentru livrările de gaze, avertizând totodată asupra escaladării crizei gazelor, transmite agenția Reuters.

Rusia a sistat în luna iunie livrările de gaze pentru Ucraina, în urma eșecului negocierilor privind achitarea datoriei de 4,5 miliarde de dolari acumulate de guvernul de la Kiev, care în plus nu acceptă să plătească noul tarif de 385 de dolari mia de metri cubi de gaze cerut de Gazprom după înlăturarea de la putere a președintelui Viktor Ianukovici. Pe vremea acestuia din urmă, prețul achitat Gazpromului era de 268 de dolari mia de metri cubi.

'Ne-am asumat riscuri și o imensă responsabilitate. Considerăm că este absolut corect să împărțim aceste riscuri cu partenerii noștri europeni și americani', astfel și-a argumentat Putin solicitarea adresată statelor occidentale în timpul Forumului internațional Valdai. El a adăugat că a cerut Gazpromului să nu ceară Ucrainei să plătească imediat întreaga datorie de 4,5 miliarde de dolari, ci doar 1,5 miliarde pentru început, dar în ce privește livrările viitoare de gaze către Ucraina a insistat că acestea se vor efectua numai cu plata în avans.

Liderul de la Kremlin a mai menționat că a cerut deja Uniunii Europene și Fondului Monetar Internațional să acorde în acest scop Ucrainei un împrumut de 1,5 miliarde de dolari, înaintea tranșei de 3 miliarde pe care Kievul o va primi în luna ianuarie, dar răspunsul primit a fost negativ.

De asemenea, Putin a profitat de ocazie pentru a reaminti că, dacă acest litigiu dintre Moscova și Kiev nu va fi soluționat, Ucraina ar putea fi tentată să sustragă la iarnă gaze din conductele ce transportă pe teritoriul ei gaze rusești către Europa.

Dar el și-a exprimat în același timp speranța că noua rundă de discuții dintre miniștrii rus și ucrainean ai energiei, ce se va desfășura săptămâna viitoare la Bruxelles și la care va participa și Comisia Europeană, va conduce la găsirea unei soluții care să deblocheze livrarea gazelor rusești către Ucraina.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Te ia cu fiori când citești așa ceva! Așa-zisul nostru stat este la mâna acestor „corbi”, în mai toate domeniile...

2 BREAKING Document / Putreziciunea iese la iveală! / Alți 18 suspecți în dosarul de corupție de la Spitalul Militar! / Oficiali de rang înalt și cadre medica…

3 Un bărbat ar fi fost aruncat de suflul exploziei din Rahova într-un bloc vecin. Imagini cu un puternic impact emoțional

4 VIDEO „Nu mai mușamalizați morții. Avem imagini cu mâini căzute” / Influencerul Makaveli și un grup de agitatori au încercat să ajungă cu forța la locul…

5 Liviu Avram / Jihadul Liei Savonea. Ce treabă are șefa Înaltei Curți cu pensiile private ale românilor