Ramzan Kadârov: Nu vom permite nimănui să insulte Profetul, chiar dacă ne va costa viața

Liderul pro-Kremlin al Ceceniei, Ramzan Kadârov, a declarat luni că nu va permite insultarea profetului Mahomed, chiar dacă aceasta l-ar putea costa viața, și a sugerat că este posibil ca atacurile teroriste de săptămâna trecută din Paris să fi fost o acțiune de instigare a stării de spirit antiislamice, relatează EFE.

'Nu vom lăsa pe nimeni să aducă ofense Profetului, chiar dacă ne va costa viața', a scris liderul cecen pe pagina sa de pe Instagram, făcând aluzie la caricaturile cu Profetul Mahomed, publicat între altele în revista satirică franceză Charlie Hebdo, victimă miercurea trecută a unui atac terorist sângeros.

Kadârov a afirmat că musulmanii nu fac portrete ale Profetului și nu-l arată în filme, avertizând că 'putem ridica milioane de oameni în lumea întreagă în marșuri de protest împotriva celor care încurajează ofensele la adresa sentimentelor religioase ale musulmanilor'.

'Condamn categoric uciderea de oameni neînarmați la Paris. Dar nu sunt sigur că la originea acestor evenimente nu ar fi forțe influente care ar încerca să instige la sentimente antiislamice sau să distragă atenția de la alte probleme globale iminente', a mai spus Kadârov, un apropiat al președintelui Vladimir Putin.

Liderul cecen s-a definit ca un 'dușman convins al teroriștilor' și a declarat că lupta împotriva terorismului este sensul vieții sale.

'Salutăm condamnarea unanimă a terorii de către liderii mondiali la Paris, dar ce fel de terorism condamnă ei? Terorismul în întreaga lume sau doar în Franța, separat?', se întreabă retoric Kadârov, continuând în aceeași notă retorică: 'De ce președinți, regi, prim-miniștri nu au venit în primele rânduri la un marș de protest față de moartea a sute de mii de afgani, sirieni, egipteni, libieni, yemeniți, irakieni?".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

3 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

4 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

5 STENOGRAME Călin Georgescu voia o vilă de lux în Toscana, cu locuință pentru servitori