Rusia a încheiat manevrele sale militare excepționale

Rusia a pus capăt manevrelor militare de o amploare excepțională care au mobilizat peste 80.000 de militari și au reprezentat o demonstrație de forță, în plin climat de tensiune cu Occidentul în contextul crizei ucrainene, relatează AFP. "Trupele au primit ordin de revenire în bazele lor permanente", a declarat generalul locotenent Andrei Kartapolov, citat de agențiile ruse.

Președintele a dat luni ordin de începere a acestor manevre, care s-au întins de la Marea Neagră până în Pacific și au inclus desfășurarea de bombardiere nucleare în Crimeea și de rachete balistice la Kaliningrad, enclavă rusă din inima Europei.

Manevrele ruse, puternic criticate de țările europene vecine cu Rusia, sunt menite, conform experților, să le arate occidentalilor și NATO că se pregătește pentru toate scenariile pe fondul crizei ucrainene.

Alianța Nord-Atlantică și-a întărit capacitățile din Europa de Est pentru a-i liniști pe vecinii Rusiei, acuzată de Kiev și de aliați că trimite trupe și arme pentru a-i susține pe separatiștii proruși în estul Ucrainei.

NATO a desfășurat pentru trei luni 3.000 de militari americani în țările baltice, a întărit apărarea flancului său estic prin crearea unei noi forțe de 5.000 de oameni și a decis să creeze șase comandamente în est.

Generalul Ben Hodges, comandantul forțelor terestre ale NATO, a calificat drept "impresionante" manevrele ruse. AGERPRES


populare
astăzi

1 A apărut numele hackerului care a spart baza de date ANCPI / Ar fi vorba despre un tânăr din Algeria

2 Mihai Vasilescu, exasperat de șoferii români: „Nu merităm autostrăzi”

3 Turiști furioși, opriți să linșeze un român acuzat de furt pe Podul Rialto

4 Stenograme din ședința PNL. Ce le-a spus Bolojan înainte de votul pentru „decapitarea” mai multor filiale

5 Revolta unei românce după o experiență la all inclusive în Bulgaria / „Chiar dacă suntem români, nu înseamnă că suntem porci”