Ruşii mor pe capete din cauza unui drog necunoscut

Ruşii mor pe capete din cauza unui drog necunoscut

Un drog sintetic necunoscut a ucis aproximativ 20 de persoane în mai puţin de o săptămână în mai multe regiuni din Rusia, afectând în principal adolescenţi, a anunţat vineri presa rusă.

În mai puţin de peste o săptămână, drogul "ucigaş" a provocat moartea a 21 de persoane, în timp ce aproximativ 700 de persoane au nevoie de asistenţă medicală după ce l-au consumat, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti, care citează surse medicale.

"Un val masiv de intoxicaţii provocat de o substanţă sintetică a lovit din greu Rusia", a constatat postul de ştiri Rossia 24, adăugând că natura acestui drog încă nu a fost identificată.

Un sfert din persoanele afectate sunt adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, a precizat Rossia 24.

Cazuri mortale sau de intoxicare au fost descoperite la Surgut (Siberia Occidentală), la Kirov, un oraş situat la 790 de kilometri nord-est de Moscova, la Başkortostan (Ural) şi în mai multe regiuni din centrul Rusiei, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Serviciului Federal rus pentru Controlul Stupefiantelor, care a evocat o "intoxicaţie masivă".

Primele cazuri au fost semnalate joi la Moscova, unde trei persoane intoxicate au fost spitalizate, potrivit unei surse medicale citate de agenţia de presă Interfax.

"Răspândirea acestei otrave a luat deja dimensiunea unei catastrofe naturale", s-a alarmat un alt post public de televiziune, Pervîi Kanal.

Toxicomania este una dintre cele mai importante probleme ale sănătăţii publice din Rusia. Utilizarea drogurilor a explodat după destrămarea Uniunii Sovietice şi a ajuns la apogeu în a doua jumătate a anilor '90, după care s-a diminuat treptat de la începutul anilor 2000, odată cu redresarea economică a ţării.

 


populare
astăzi

1 Ce aveți, bă, tâmpiților, cu Radu Banciu?

2 Schimb acid de replici între Florin Roman și Ilie Bolojan: „Casa noastră are două etaje. La etaj stau șefii, la parter amărâții” / „Am fost la toate con…

3 Șoc pe scena politică! / Cinci parlamentari AUR și-au dat în judecată partidul pentru că nu le-a returnat 9,13 milioane de lei, împrumuturi pentru finan…

4 Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducere nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

5 Ce spun colegii taximetristului care a rămas fără atestat după ce l-a refuzat pe Dacian Cioloş. „Așa e regulamentul”