Spionaj: Noi dezvăluiri luni, în cotidianul francez Libération

Directorul cotidianului francez Libération, Laurent Joffrin, a anunțat joi că noi informații legate de spionaj vor apărea luni în jurnalul său, aflat la originea dezvăluirilor cu privire la spionarea telefoanelor ultimilor trei președinți francezi de către Statele Unite, scrie AFP. "Luni, publicăm lucruri mai precise despre spionajul politic. Nu va fi despre președinți, va fi despre viața politică", a declarat Laurent Joffrin pentru canalul TV5 Monde.

Întrebat dacă vor fi dezvăluiri și despre spionajul economic, el a răspuns simplu "După aceea".

"Sunt multe documente, dacă le scoatem pe toate, fac practic cât o carte", a adăugat patronul cotidianului de stânga, vorbind despre "încă două categorii de documente de prezentat".

"Trebuie să găsim contextul și să decriptăm cifrul. Avem nevoie de specialiști din serviciile de informații", a subliniat el.

Potrivit documentelor WikiLeaks publicate marți seară de Libération și de site-ul francez de știri Mediapart, ultimii trei președinți francezi, Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy și François Hollande, dar și miniștri și parlamentari au fost spionați de Statele Unite, cel puțin între 2006 și 2012.

Miercuri, fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, a promis noi informații "mai importante" și a făcut apel la autoritățile de la Paris să reacționeze după dezvăluirile privind spionajul practicat de SUA. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant ce spune omul ăsta despre Nicușor Dan...

2 Citiți și voi ce a văzut un pilot american de F-15 în Iran...

3 BREAKING Becali dezvăluie că Simion i-a promis președintelui Nicușor Dan că-l votează pe Veștea

4 BREAKING În ședința PNL s-a decis doar schimbarea președinților a 12 filiale de partid, toți din tabăra puciștilor

5 VIDEO Incident protocolar la Cotroceni: Delegația AUR, îndepărtată de la masa discuțiilor înainte de sosirea lui Nicușor Dan