SUA: Cinci morți, printre care agresorul, în atacuri armate asupra unor obiective militare (oficial)

Cinci persoane, patru militari și agresorul, și-au pierdut viața joi în atacuri armate asupra a două obiective militare din Chattanooga (Tennessee, sudul Statelor Unite), au informat autoritățile americane, potrivit AFP.

Primarul orașului, Andy Berke, a precizat în cursul unei conferințe de presă a autorităților locale că patru persoane au fost ucise, precum și atacatorul, iar un ofițer de poliție a fost transportat la spital după ce a fost rănit la gleznă.

Cel puțin două persoane au fost rănite, a precizat Ed Reinhold, agent FBI însărcinat cu ancheta.

Procurorul Bill Killian a subliniat că aceste incidente, petrecute în două obiective militare, sunt considerate ca "un act de terorism intern".

Infanteria marină a făcut cunoscut într-un comunicat că cele patru persoane ucise erau membri ai US Marine, împușcați în centrul de rezerviști ai Marinei și Infanteriei marine. De asemenea, un recrutor a fost rănit la centrul de recrutare din Chattanooga, a adăugat documentul, precizând că a putut părăsi spitalul după ce i s-au acordat îngrijiri.

Focuri de armă au fost auzite în vecinătatea celor două obiective militare situate de câțiva kilometri una de cealaltă: o bază de rezerviști a Marinei americane și un centru de recrutare unde erau prezenți mai mulți militari, a detaliat un oficial american.

Ed Reinhold a afirmat că agresorul nu era angajat al obiectivelor atacate și că autoritățile nu au "niciun motiv să creadă" că nu a acționat singur. În schimb, agentul FBI a refuzat să precizeze modul în care a murit atacatorul, sinucidere ori împușcat de cineva.

Agresorul dispunea de "mai multe" arme. Atacul a început în jurul orei 10.45 (15.45 GMT) și s-a încheiat circa 30 de minute mai târziu, a adăugat Ed Reinhold.

Potrivit acestuia, "două sau trei persoane, inclusiv polițistul" rănit la gleznă, au fost transportate la spital. AGERPRES


populare
astăzi

1 Nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei

2 „Mi-au împachetat lucrurile ca pe niște gunoaie” / Umilința la care Mihaela Rădulescu a fost supusă de familia lui Felix Baumgartner. Vedeta și-a făcut…

3 Ce pregătește PSD / Culisele puciului împotriva lui Bolojan

4 Noul șef al ITM București, surprins că vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Bolidul nu apare în declarația de avere

5 „Nimic nu ne împiedică să facem asta” / Erdogan amenință Israelul cu războiul