SUA: Un suspect jihadist, împușcat în centrul orașului Boston

Un presupus islamist în vârstă de 26 de ani, aflat sub supravegherea FBI, a fost împușcat marți la Boston, în nord-estul Statelor Unite, după ce a amenințat agenți federali cu un cuțit, au informat autoritățile, citate de AFP.

Usaama Rahim a fost ucis în fața unei farmacii din Boston după ce a refuzat să se supună ordinului de a arunca cuțitul de tip pumnal militar, a informat comisarul poliției orașului într-o conferință de presă.

El era căutat de autoritățile federale pentru "informații legate de terorism", a menționat comisarul William Evans, refuzând totodată să confirme informațiile potrivit cărora tânărul s-a radicalizat în Siria.

"Considerăm că reprezenta o amenințare", a declarat William Evans, "era supravegheat de multă vreme".

Usaama Rahim a fost împușcat de două gloanțe, unul în piept, altul în abdomen, a precizat el.

Fratele suspectului, Ibrahim Rahim, imam și educator islamic, a explicat că fratele său mai mic a fost împușcat de trei gloanțe în spate în timp ce aștepta autobuzul să meargă la lucru.

Pe contul său de Twitter, el a cerut mass-media să aibă răbdare și să respecte doliul familiei. "Odată ce vom ieși din doliu, vom face o declarație din partea familiei", a scris el.

Potrivit presei americane, tânărul era originar din Orientul Mijlociu, fără alte precizări. Fratele său mai mare este absolvent al universității din Medina, în Arabia Saudită.

Vincent Lisi, agent special al FBI la Boston, a declarat jurnaliștilor că suspectul era supravegheat permanent de poliția din Boston, a statului Massachusetts și de forțe ale coaliției antiteroriste. "Îl consideram ca înarmat și periculos", a adăugat el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...

2 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

3 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

4 Surpriză în cursa pentru șefia Parchetelor: cine vrea să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT. Calendar și data rezultatelor

5 Țările în care românii își fac cumpărăturile mult mai ieftin ca acasă. „Calitatea e mult mai bună ca la noi, prețurile mai mici”