Un copil din SUA a dus la grădiniţă sute de pacheţele de heroină, crezând că erau bomboane

O fetiţă în vârstă de patru ani a dus sute de pacheţele de heroină la o grădiniţă din Statele Unite şi le-a distribuit colegilor, crezând că sunt bomboane, anunţă autorităţile americane, citate de ziarul Seattle Post-Intelligencer.

Un copil din SUA a dus la grădiniţă sute de pacheţele de heroină, crezând că erau bomboane (Imagine: Shutterstock)

Incidentul a avut loc la o grădiniţă din statul american Delaware. Fetiţa a adus de acasă sute de pacheţele de heroină pe care le-a oferit celorlalţi copii, crezând că sunt bomboane.

Numeroşi copii au fost transportaţi la spital din raţiuni de precauţie, poliţia stabilind că niciunul dintre pacheţelele de heroină nu fusese deschis.

Mama fetiţei, Ashley Tull, în vârstă de 30 de ani, din orăşelul Selbyville, a fost pusă sub acuzare pentru periclitarea vieţii unui copil şi deţinere de droguri. Femeia a fost eliberată în schimbul unei cauţiuni de 6.000 de dolari.

Poliţia a stabilit că punga cu heroină a fost luată de acasă de copil din greşeală. În pungă erau aproape 250 de pacheţele de heroină.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Lucian Pahonțu, șeful SPP, a dat în judecată Ministerul Educației în mijlocul controverselor legate de teza sa de doctorat

2 Român stabilit în Anglia, dispărut fără urmă înainte de zborul de întoarcere

3 România ratează 100 de kilometri de autostradă în 2026: de ce s-a blocat A7

4 Dinamo revine spectaculos la Miercurea Ciuc, dar îl pierde pe Musi

5 Răcire bruscă și furtuni violente în weekend: unde cad cele mai multe ploi