Una dintre cele mai bogate femei din Monaco, ţinta unui atac la Nisa

Hélène Pastor, membră a uneia dintre cele mai bogate familii din principatul Monaco a fost grav rănită într-un atac comis în faţa unui spital din Nisa, în sud-estul Franţei.

Una dintre cele mai bogate femei din Monaco, ţinta unui atac la Nisa (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

În acelaşi atac a fost grav rănit şi şoferul lui Hélène Pastor.

În momentul atacului, femeia, în vârstă de aproape 70 de ani, ieşea din maşina aflată în parcarea spitalului L'Archet, unde îşi vizitase fiul spitalizat, Gildo Pallanca Pastor. Acesta este, printre altele, preşedintele constructorului de maşini sport electrice Venturi Automobiles. Anchetatorii sugerează o "capcană" vizând-o pe Hélène Pastor sau pe şoferul său. Doi dintre atacatori au provocat o ambuscadă şi au fugit pe jos, potrivit martorilor oculari, a anunţat poliţia.

În urma atacului, Hélène Pastor şi şoferul său au fost transportaţi la spitalul Saint-Roch, din centrul oraşului. Medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte evoluţia stării de sănătate a şoferului, a anunţat o sursă apropiată dosarului.

Prinţul Albert al II-lea de Monaco şi-a exprimat marţi seară, într-un comunicat, "puternica emoţie la vestea atacului în care au fost vizaţi Hélène Pastor şi şoferul său". Suveranul a transmis un mesaj de susţinere pentru familiile celor doi.

Hélène Pastor este una dintre moştenitoarele celei mai bogate familii din Monaco, având afaceri în special în contrucţii şi în domeniul imobiliar.

Fratele său, Michel Pastor, fost preşedinte al clubului AS Monaco (începând din iunie 2004 până în aprilie 2008) a murit în februarie anul trecut, la vârsta de 70 de ani.

El a deţinut, printre altele, lanţul alimentar de lux Hédiard şi, de asemenea, a fost preşedintele Camerei de Dezvoltare Economică din Monaco.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Avertisment sumbru al generalului care a adus SUA în România: Sunt convulsiile de dinaintea unui nou război mondial

3 Ce se întâmplă? / Miliardarul american Peter Thiel a lansat duminică o serie de conferințe cu ușile închise la Roma despre Antihrist

4 Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii

5 AUDIO Georgescu a recunoscut întâlnirea / Fugarul Sebastian Ghiță a spus într-o înregistrarea audio că „voievodul” l-a vizitat la Belgrad în 2021 pentru…