UNHCR: Până la 3.000 de imigranți, așteptați să sosească zilnic în Macedonia în următoarele luni

Un număr de aproape 3.000 de imigranți sunt așteptați să sosească zilnic în Macedonia în următoarele luni, ca urmare a conflictelor din Siria și din unele țări învecinate, a estimat marți Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), transmite Reuters.

''Nu vedem vreun sfârșit al afluxului de persoane în lunile următoare'', a declarat Melissa Fleming, purtătoarea de cuvânt a UNHCR, invocând continuarea violențelor în Siria și Irak și ''înrăutățirea condițiilor'' pentru refugiații sirieni în Turcia, Iordania și Liban.

Potrivit UNHCR, cele 28 de state membre ale Uniunii Europene trebuie să asigure o ''distribuire echitabilă'' a solicitanților de azil. ''Credem sincer că, dacă se iau măsuri corecte, aceasta este o chestiune pe care Europa o poate gestiona'', a adăugat Fleming.

Macedonia a devenit în ultimele luni un punct-cheie de tranzit pentru imigranții și refugiații care încearcă să ajungă în statele prospere din nordul Europei.

În ultimele săptămâni, între 1.500 și 2.000 de imigranți au intrat zilnic în Macedonia, acest val masiv ducând la scene în care mulțimi disperate se luptă pentru a urca în trenuri supraîncărcate, cu care să-și continue călătoria.

Conform ONU, aproape 260.000 de persoane au ajuns în Europa de la începutul anului, cel mai adesea după călătorii periculoase pe Marea Mediterană organizate de traficanți. Acești imigranți vin în cea mai mare parte din zone de conflict din Africa și Orientul Mijlociu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

2 Țara în care am ajuns să trăim...

3 Ce se ascunde sub șantierul Autostrăzii Vestului. Descoperirea impresionantă la săparea primului tunel de la Holdea

4 VIDEO Așa o fi? / Imagini din sursă oficială cu un OZN?

5 „Moarte României!” / Titlu delirant în presa rusă / Experți militari ruși sugerează bombardarea Bucureștiului: „E o reacție adecvată”