Zborul MH17: Parchetul olandez va studia un raport jurnalistic care implică soldați ruși

Zborul MH17: Parchetul olandez va studia un raport jurnalistic care implică soldați ruși

Procuratura olandeză "va studia cu seriozitate" un raport al unor jurnaliști de investigație identificând vreo 20 de soldați ruși probabil implicați în prăbușirea zborului MH17, doborât în iulie 2014 în estul Ucrainei aflat în război, a anunțat duminică, potrivit AFP.

Raportul a fost redactat de Bellingcat, care se descrie ca un grup de "jurnaliști cetățeni". Cu sediul în Marea Britanie, Bellingcat este specializat în colectarea și analizarea informațiilor disponibile pe rețele sociale și ale surse numite "deschise".

"Am primit raportul imediat după Crăciun", a declarat purtătorul de cuvânt al parchetului olandez, Wim de Bruin. În prezent, procuratura încearcă să îi identifice pe responsabilii catastrofei în cursul căreia și-au pierdut viața 298 de persoane, dintre care două treimi olandezi.

"Îl vom studia cu seriozitate și vom stabili dacă poate fi utilizat pentru ancheta penală", a menționat aceeași sursă, conform căreia procuratura "a mai fost în contact" cu Bellingcat în trecut.

Bellingcat a afirmat în 2014 că un lansator BUK observat la 17 iulie cu puțin înainte de prăbușirea în zona aflată sub controlul separatiștilor, provenea dintr-un convoi militar al brigăzii aeriene ruse de la baza Kursk care efectua manevre la acea dată în apropierea graniței ucrainene.

Același lansator a fost filmat ulterior cu cel puțin o rachetă lipsă.

Într-un interviu prezentat duminică de televiziunea publică olandeză NOS, fondatorul Bellingcat, Eliot Higgins, a precizat că organizația sa a identificat un grup de 20 de militari din această brigadă care "este probabil grupul care cunoaște persoana (care a tras) și din care face parte persoana care a făcut asta".

Pentru aceasta, Bellingcat a consultat fotografii postate pe rețelele sociale sau liste de prezență ale armatei publicate pe internet. O versiune cenzurată a raportului urmează să fie dată publicității "în scurt timp", potrivit NOS.

O anchetă internațională asupra cauzelor prăbușirii zborului MH17, coordonată de Olanda, a afirmat în octombrie că asupra avionului Boeing al companiei Malaysia Airlines a fost trasă o rachetă sol-aer de tip BUK de fabricație rusească, dintr-o zonă aflată sub controlul separatiștilor proruși.

Această afirmație vine în sprijinul teoriei avansate mai ales de Ucraina și Statele Unite, dar pe care Kremlinul o respinge cu fermitate, acuzând forțele ucrainene.

În prezent, Olanda efectuează, de asemenea, o anchetă penală pentru a identifica persoanele care se fac vinovate de prăbușirea avionului, însă numeroși experți se îndoiesc că autorii tirului cu rachetă vor fi arestați și judecați vreodată.

AGERPRES www.agerpres.ro


populare
astăzi

1 Afacerea secolului la granița României: „Ar fi păcat să ratăm momentul”. Planul propus de Armand Goșu pentru reconstrucția Ucrainei

2 VIDEO Paula Seling, aspru criticată în Moldova după un moment de prostie pură în plină discuție despre unire

3 „Asta mi se pare anormal” / Ce pensie are Traian Băsescu

4 Șapte mașini și o lecție de răbdare: tânărul obligat să aștepte pentru a traversa strada stârnește indignare online

5 David Popovici, bun de plată / Campionul olimpic a pariat și a rămas dator peste noapte. „Nu a vrut și am insistat!”. Cui îi datorează bani