CA-TVR dezbinat de Stelian Tănase: Patru membri îi acuză pe alţi patru că fac zid în faţa lui Tănase

CA-TVR dezbinat de Stelian Tănase: Patru membri îi acuză pe alţi patru că fac zid în faţa lui Tănase

Patru membri ai Consiliului de Administraţie al TVR (Claudiu Brînzan, Adrian Bădescu, Cătălin Blebea, Florin Condurăţeanu) îi acuză pe alţi 4 membri (Radu Carp, Romina Surugiu, Adrian Bucur, Cristian Petcu) că "fac zid" în faţa şefului SRTv, Stelian Tănase, şi cer Parlamentului să ia măsuri urgente.

Într-un comunicat remis vineri agenţiei MEDIAFAX, Claudiu Brînzan, Adrian Bădescu, Cătălin Blebea şi Florin Condurăţeanu spun că "Parlamentul României trebuie să ia măsuri urgente pentru ca la TVR legea să fie respectată".

Cei patru fac referire la "faptele grave" petrecute în ultima perioadă în Societatea Română de Televiziune (SRTv) şi la "măsurile abuzive" luate de Stelian Tănase, preşedintele-director general (PDG) al TVR.

"Am luat la cunoştinţă cu surprindere faptul că patru colegi din Consiliul de Administraţie al SRTv au aflat «cu surprindere despre acuzaţiile grave» aduse de către unul dintre semnatarii acestui comunicat de presă. «Surprinderea» distinşilor colegi nu are nicio motivaţie, având în vedere că faptele grave petrecute în ultima perioadă la TVR şi măsurile abuzive luate de preşedintele Stelian Tănase, unele care frizează penalul, erau cunoscute de tot Consiliul de Administraţie şi chiar de către mulţi dintre salariaţii televiziunii. Este cel puţin ciudat faptul că, deşi s-a solicitat implicarea autorităţii în subordinea căreia se află SRTv, Parlamentul României, pentru rezolvarea acestor probleme, cei patru membri ai Consiliului de Administraţie fac zid în faţa PDG Stelian Tănase, încercând să muşamalizeze aceste abuzuri", spun Claudiu Brînzan, Adrian Bădescu, Cătălin Blebea şi Florin Condurăţeanu.

Aceştia se referă la faptul că, joi, patru membri ai Consiliului de Administraţie al TVR, Radu Carp, Romina Surugiu, Adrian Bucur şi Cristian Petcu, l-au acuzat pe un alt membru CA, Adrian Bădescu, că îl consideră pe Claudiu Lucaci, fostul şef al Ştirilor TVR, "mai presus de orice regulament şi de orice corectitudine". Carp, Surugiu, Bucur şi Petcu au reacţionat după ce Bădescu a sesizat Comisiile pentru Cultură din Parlament privind posibile abuzuri făcute de Stelian Tănase la Ştirile TVR, unde Claudiu Lukacsi (cunoscut şi sub numele Claudiu Lucaci, n.r.) a fost înlocuit cu Raluca Stroe Brumaru (cunoscută şi sub numele Raluca Stroe Brumariu, n.r.).

Claudiu Brînzan şi Cătălin Blebea sunt membri ai CA al TVR din partea PSD, Adrian Bădescu, din partea Guvernului, iar Florin Condurăţeanu, din partea PPDD.

De cealaltă parte, Radu Carp este membru în CA al TVR din partea PDL, Romina Surugiu, din partea Administraţiei Prezidenţiale (fiind numită în mandatul preşedintelui Traian Băsescu ), Adrian Bucur, din partea PC, şi Cristian Petcu, din partea PNL.

Claudiu Brînzan, Adrian Bădescu, Cătălin Blebea şi Florin Condurăţeanu spun că Radu Carp, Romina Surugiu şi Adrian Bucur au motive "bine cunoscute de a-l «executa» pe Claudiu Lucaci".

"Trei dintre cei patru semnatari aveau motive bine cunoscute de a-l «executa» pe Claudiu Lucaci. Doamna Romina Surugiu şi domnul Radu Carp i-au cerut demisia domnului Claudiu Lucaci încă dinaintea evaluării şi ambii au făcut parte din comisia de evaluare, deşi se antepronunţaseră cu privire la soarta profesională a directorului Departamentului de Ştiri. Domnul Adrian Bucur, subaltern al domnului Lucaci, avea un referat de sancţionare pentru că lipsise nemotivat două zile consecutive de la serviciu, fară a anunţa pe nimeni (cu atât mai grav, cu cât trebuia să prezinte jurnale de ştiri în cele două zile)", spun Claudiu Brînzan, Adrian Bădescu, Cătălin Blebea şi Florin Condurăţeanu.

Aceştia precizează că Radu Carp, Romina Surugiu, Adrian Bucur şi Cristian Vasile Petcu "se întreabă retoric (...) «ce-ar spune Inspecţia Muncii, dacă ar afla că în SRTv se aplică criterii de evaluare a activităţii diferite de la salariat la salariat?»". "Dar faptul că directorul Claudiu Lucaci a fost evaluat iniţial de o comisie formată din cinci membri desemnaţi prin tragere la sorţi, a fost reevaluat apoi de o comisie formată din doar trei membri, de această dată desemnaţi, nu pare că se aplică criterii diferite de evaluare? Apropo de expresia «mai presus de orice regulament» invocată de cei patru membri ai CA: deşi în regulamentul evaluărilor era stipulat clar că pot depune contestaţii doar cei evaluaţi, Claudiu Lucaci a fost reevaluat în baza unei contestaţii a doamnei Romina Surugiu, cea care îl evaluase şi cea care anterior îi ceruse demisia. Ciudat, nu-i aşa?", mai afirmă Claudiu Brînzan, Adrian Bădescu, Cătălin Blebea şi Florin Condurăţeanu.

Aceştia precizează că refuzul lui Stelian Tănase de a pune la dispoziţia membrilor CA stenogramele audierilor de la comisiile de evaluare-reevaluare ale lui Claudiu Lucaci, pe lângă faptul că este în afara legii, le întăreşte convingerea că, la reevaluare, directorul Departamentului Ştiri din TVR "s-a simţit ca în faţa unui tribunal al poporului nord-corean şi că a fost întrebat despre orice, mai puţin despre raportul său de activitate".

"Faptul că domnul Stelian Tănase a încălcat legea cu bună ştiinţă, grăbindu-se să semneze numirea doamnei Brumaru în locul lui Claudiu Lucaci, deşi acesta se afla în concediu medical, denotă clar intenţia de a controla ştirile TVR. Iar faptul că patru membri ai CA, cu anumită orientare politică, apără cu vehemenţă această mutare, demonstrează că politizarea TVR este deja la vedere", mai afirmă Claudiu Brînzan, Adrian Bădescu, Cătălin Blebea şi Florin Condurăţeanu.

Potrivit celor patru membri ai CA multe dintre aceste fapte "sunt mai mult decât foarte grave". "Este evident că, dacă se va continua în această direcţie, TVR se va autodesfiinţa", mai spun Claudiu Brînzan, Adrian Bădescu, Cătălin Blebea şi Florin Condurăţeanu.

Ei precizează că, din acest motiv, solicită Comisiilor pentru cultură din Camera Deputaţilor şi Senat şi Parlamentului "să ia de urgenţă măsurile care se impun pentru ca la TVR legea să fie respectată, activitatea Departamentului de Ştiri să fie depolitizată şi să se revină la normalitate".

Aceste dispute între membri ai CA al TVR vin în contextul în care, cel mai probabil săptămâna viitoare, urmează să fie analizat de parlamentari raportul de activitate al SRTv pe anul 2014.

Respingerea de Parlament a raportului anual atrage demiterea, de drept, a Consiliului de Administraţie al TVR, din care face parte şi preşedintele-director general al instituţiei, Stelian Tănase, dar şi Claudiu Brînzan, Adrian Bădescu, Cătălin Blebea, Florin Condurăţeanu, Radu Carp, Romina Surugiu, Adrian Bucur, Cristian Vasile Petcu, alături de alte persoane.

Primul pas pentru demiterea CA al TVR şi implicit a lui Stelian Tănase de la conducerea SRTv a fost făcut, marţi, când Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat un aviz negativ contului de execuţie bugetară al Societăţii Române de Televiziune pe anul 2014.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...