Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Dan Turturică, redactorul-şef al România Liberă, părăseşte publicaţia

Jurnalistul Dan Turturică, redactorul-şef al cotidianului România Liberă, a decis să părăsească această publicaţie la care a lucrat în ultimii opt ani, au declarat, pentru MEDIAFAX, mai multe surse din compania care deţine acest ziar.

Dan Turturică, redactorul-şef al România Liberă, părăseşte publicaţia (Imagine: Viorel Dudau/ Mediafax Foto)

Dan Turturică a preluat conducerea editorială a România Liberă în ianuarie 2007, când a fost numit redactor-şef al acestui cotidian.

Pe de altă parte, doi dintre redactorii-şefi adjuncţi ai România Liberă, respectiv Gabriel Bejan şi Laurenţiu Mihu, au părăsit deja publicaţia.

Potrivit surselor citate, după plecarea lui Dan Turturică, Gabriel Bejan şi Laurenţiu Mihu, redacţia România Liberă este coordonată de jurnalistul Răzvan Chiruţă.

Pe de altă parte, nu se ştie ce se va întâmpla cu cei aproximativ 20 de jurnalişti care mai lucrează în prezent în redacţia România Liberă, având în vedere că aceştia au salarii restante de recuperat pentru mai multe luni. De altfel, redacţia România Liberă a protestat, pe 12 noiembrie, prin intermediul unei scrisori, "faţă de întârzierile salariale şi managementul defectuos" al grupului de presă Medien Holding, care deţine această publicaţie.

Plecarea conducerii editoriale a România Liberă vine şi pe fondul discuţiilor pe care realizatorul TV Rareş Bogdan le-a purtat cu patronul ziarului, omul de afaceri Dan Adamescu, pentru o funcţie de conducere la acest cotidian, negocieri care însă nu au fost finalizate până în prezent, potrivit surselor citate.

De asemenea, Dan Adamescu ar fi vrut să îl înlăture pe Dan Turturică din funcţia de redactor-şef pentru că acesta nu l-a susţinut "în lupta lui cu Ponta", după cum relata, pe 9 noiembrie, Hotnews.

Pe de altă parte, în prezent, România Liberă se confruntă cu mari probleme financiare, în condiţiile în care Astra Asigurări, o companie controlată tot de Dan Adamescu, a cerut insolvenţa Medien Holding, care editează România Liberă, pentru recuperarea unui împrumut de aproximativ 25 de milioane de euro.

În acest context, jurnaliştii de la România Liberă i-ar fi solicitat patronului ziarului, Dan Adamescu, să le spună ce planuri are pentru acest ziar, întrebările lor neprimind însă nişte răspunsuri concrete, potrivit surselor citate.

Dan Turturică nu a dorit să facă niciun comentariu, iar Dan Adamescu nu a putut fi contactat de MEDIAFAX până la difuzarea acestei ştiri.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 CULISELE surprinzătoarei numiri a lui Geoană ca numărul 2 din NATO

2 Ce legătură are scandalul uriaș de la CCR pe codurile penale cu ieșirea PSD de la guvernare

3 Așa e!

4 „Aș vrea să renunț la job și să facem sex toată ziua”

5 DEMENȚĂ O deputată PSD vrea să repună pe tapet legea care obligă copiii să plătească pensie de întreținere păr…

recomandări

Te ia DNA: Florin Lungoci

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Trailerul de la noul film Războiul Stelelor s-a lansat și e aici