Țara în care am ajuns să trăim... În alte vremuri, ăsta ar fi pățit-o rău de tot. Acum a pierdut doar o sinecură...

Victor Moraru, membru al directoratului Transelectrica, a fost revocat din funcție în martie 2026, după ce i-a fost retras certificatul ORNISS (Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat). Decizia a survenit în urma unor incidente de securitate legate de accesul la informații clasificate, apărute pe fondul interesului său pentru un contract de lungă durată, clasificat drept „secret de stat”, privind un dispecerat energetic de urgență găzduit într-un spațiu privat.

Revocarea din funcție și implicarea în contractul „secret de stat”

Victor Moraru a pierdut certificatul ORNISS, esențial pentru accesul la documente secrete și implicit pentru funcția din directoratul Transelectrica, în februarie 2026. La o lună distanță, pe 18 martie 2026, a fost revocat din funcția de membru al directoratului. Moraru a contestat deja decizia Transelectrica în instanță, procesul fiind în desfășurare.

Potrivit documentelor analizate de G4Media, decizia de retragere a certificatului ORNISS a fost justificată de două incidente de securitate. Primul, înregistrat pe 6 februarie 2026, a constat în observarea lui Moraru cu un telefon mobil de tip smartphone și o agendă electronică (notebook) asupra sa, în timp ce studia documente clasificate, fapt sesizat de persoana însărcinată cu transportul și manipularea acestora. Al doilea incident, datat 9 februarie 2026, se referă la redactarea și imprimarea de către Moraru a unui document intitulat „Opinie separată”, fără a explica modul de procesare și imprimare. ORNISS a concluzionat că prin aceste acțiuni, Victor Moraru a „încălcat legislația privind protecția informațiilor clasificate”.

Pe de altă parte, Victor Moraru a declarat pentru G4Media că a accesat documentele referitoare la contractul în discuție tocmai pentru a-și putea formula o opinie în ședința Directoratului. El susține că opinia sa separată nu a conținut niciun element clasificat și că întregul demers reprezintă o încercare de a „scăpa de o persoană care nu era de acord cu ilegalitățile”.

Disputa legată de un contract vechi de 17 ani

Miza acestui conflict o reprezintă un contract semnat de Transelectrica în 2009 cu filiala sa, Teletrans S.A., pentru înființarea unui dispecerat energetic național de urgență. Acesta, parte a obligațiilor asumate de Transelectrica prin aderarea la ENTSO-E, trebuia să asigure continuitatea activității și recuperarea în caz de dezastru (Business Continuity și Disaster Recovery). Clasificat „Secret de stat” încă din 2004, în baza unei note de fundamentare aprobate de Ministerul Economiei, contractul viza un dispecerat cu dotări complexe, incluzând protecție împotriva emisiilor electromagnetice, alimentare redundantă cu energie electrică, sisteme de securitate fizică și cibernetică, precum și instalații speciale de climatizare.

Spațiul pentru acest Centru de Urgență a fost închiriat de la Teletrans, dar aparținea, de fapt, subcontractorului privat Star Storage S.R.L.

Riscurile asociate subcontractorului privat

Firma Star Storage S.R.L., devenită între timp SA, se află în prezent în reorganizare judiciară, solicitând intrarea în insolvență în 2023. Societatea înregistrează datorii de 40 de milioane de lei doar către stat. Curtea de Conturi a avertizat încă din 2017 că această situație reprezintă un risc major pentru funcționarea dispeceratului de urgență.

„Raportat la rolul acestui Centru, respectiv de a asigura continuarea derulării funcțiilor de Dispecer în condițiile posibilei apariții a unor factori de risc (amenințări) care conduce la indisponibilizarea sediilor DEN sau Transelectrica, există riscul ca acest Centru să devină neoperațional, în situația în care acest furnizor şi-ar schimba obiectul de activitate, intra în faliment, ar efectua un transfer de proprietate, sau şi-ar pierde autorizațiile sau certificările speciale de funcționare”, se arată în raportul Curții de Conturi din 2017.

Înființată în anul 2000, Star Storage a avut de-a lungul timpului sute de contracte publice, furnizând soluții de arhivare a datelor pentru instituții strategice precum Banca Națională, SRI, MApN și Agenția Națională de Integritate.

Contactate de G4Media, Transelectrica a invocat secretul de stat, refuzând să ofere informații despre situația actuală a dispeceratului de urgență, inclusiv dacă mai funcționează în același spațiu sau dacă mai există un contract cu Star Storage. Transelectrica a precizat că, în conformitate cu Legea 544/2001, informațiile solicitate sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor, încadrându-se în categoria informațiilor clasificate ce privesc interesele economice și politice ale României. Teletrans a comunicat că în prezent nu mai are contract cu Star Storage SRL, dar nu a răspuns întrebărilor privind funcționarea dispeceratului de urgență.

Nereguli grave constatate de Curtea de Conturi

Contractul dintre Transelectrica și Teletrans a atras de două ori atenția inspectorilor Curții de Conturi, în 2017 și 2020, care au identificat nereguli semnificative.

Raportul din 2017 (perioada verificată: 2014–2016)

Curtea de Conturi a subliniat că „CNTEE Transelectrica a angajat servicii de asigurare a unui Centru de Urgență într-o locație închiriată de la un furnizor privat de servicii, în condițiile în care, potrivit actelor normative în vigoare, respectiv legii energiei, licențelor de transport şi sistem, activitatea de transport a energiei electrice este de importanță majoră în planul de securitate național”. Din aceste considerente, inspectorii recomandau Transelectrica să solicite sprijinul Guvernului României pentru „relocarea Centrului de urgență într-un spațiu” public.

De asemenea, au fost identificate o serie de plăți nejustificate și nereguli financiare:

  • Plăți duble pentru lucrări de amenajare: S-au decontat nejustificat 163.604 lei pentru pereți din tablă zincată, deși aceleași lucrări fuseseră deja achitate de două ori către Star Storage S.R.L.
  • Licențe și echipamente lipsă: Transelectrica a plătit 435.498 lei către Teletrans pentru licențe informatice care nu au fost recepționate și nu figurau în inventar.
  • Adaosuri comerciale nejustificate: Teletrans a facturat soluții informatice cu un adaos de 1.076.431 lei peste costul de achiziție, fără documente justificative.
  • Instruiri fără acoperire: Au fost achitați 165.379 lei pentru instruirea a două persoane fără atribuții corespunzătoare și 548.050 lei pentru instruirea a zece persoane, fără dovezi ale prestării serviciilor.
  • Chirie supraevaluată: Curtea de Conturi a constatat decontarea nejustificată a unei chirii estimate la 591.575 euro, cu tarife de 52 euro/mp și 135 euro/mp, mult peste nivelul pieței (estimat la 12–20 euro/mp).
  • Utilități fără documente justificative: Transelectrica a plătit 3.062.335 lei pentru utilități către Teletrans, fără documente care să ateste costurile reale.

Transelectrica a contestat raportul și deciziile Curții de Conturi în instanță. Potrivit informațiilor furnizate de Transelectrica la solicitarea G4Media, procesul s-a finalizat în 2025, la Înalta Curte, prin anularea concluziilor privind acest contract din Raportul Curții de Conturi.

Raportul din 2020 (perioada verificată: 2017–2019)

Trei ani mai târziu, Curtea de Conturi a constatat că neregulile au persistat, identificând plăți nejustificate în valoare totală de 12.461.550 lei (aproximativ 2,67 milioane euro). Principalele constatări au inclus lipsa documentelor justificative pentru chirii și servicii lunare recurente, precum și procese-verbale de recepție incomplete, care nu detaliau valoarea fiecărui serviciu în parte (mentenanță, operare, securitate etc.).

Reprezentanții Transelectrica au justificat lipsa detaliilor prin caracterul „Secret de stat” al contractului, însă Curtea de Conturi a respins această explicație. Instituția a subliniat că managementul companiei are obligația de a asigura utilizarea eficientă și legală a fondurilor publice prin certificarea realității serviciilor prestate.

„Derularea contractului C05/2009 a făcut obiectul verificării CCR şi pentru perioada 2017-2019 când, în urma clarificărilor, CCR nu a constatat abateri în derularea acestui contract și prin urmare nu s-a dispus nicio măsură în sarcina Companiei referitoare la acest subiect”, a transmis Transelectrica, la solicitarea G4Media.

Obiecțiile lui Victor Moraru la reînnoirea contractului

Victor Moraru a fost numit în Directoratul Transelectrica în octombrie 2024, în urma unei selecții realizate de AMEPIP pe criterii de guvernanță corporativă. El a subliniat că acest contract este „încă în vigoare”, fiind prelungit anual prin acte adiționale. Moraru a menționat că, de la venirea sa în directorat, a fost semnat adiționalul cu numărul 15, iar el a semnalat „că este în neregulă”, însă i s-a replicat că „este un contract important” și că „trebuie să vedem cum facem să semnăm”.

Confruntat cu semnarea adiționalului cu numărul 16, Moraru s-a opus, susținând că „opiniile colegilor de la juridic și de la comercial spuneau același lucru: că nu trebuie prelungit contractul, că trebuie un nou contract făcut pe procedură concurențială, adică un contract care să respecte legislația și principiul economicității, ceea ce acest contract nu a respectat”. În consecință, a formulat o „opinie separată” în cadrul Directoratului, evidențiind neregulile.

Cine este Victor Moraru

Victor Moraru este un politician loial lui Marian Neacșu de la PSD, ambii originari din Ialomița. De-a lungul carierei, a ocupat funcții precum primar al localității Amara și consilier județean. Ulterior, Neacșu l-a adus să lucreze alături de el la Secretariatul General al Guvernului.

Înainte de a ajunge la Transelectrica, Moraru a fost și vicepreședinte interimar al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanței Întreprinderilor Publice (AMEPIP). El a demisionat din această funcție din cauza unor suspiciuni de incompatibilitate și conflict de interese. Mai exact, Moraru, în calitate de director în cadrul Secretariatului General al Guvernului, a prezidat comisia de selecție a reprezentanților mediului academic, care făceau parte din comisia de experți independenți responsabilă cu selectarea președintelui și vicepreședinților AMEPIP. Documentele prezentate ca probe pentru selecția reprezentanților mediului academic sunt semnate și certificate chiar de Moraru, în calitate de președinte al comisiei de selecție, așa cum a relatat Economedia în exclusivitate . Despre revocarea sa de la Transelectrica a scris și Economedia la momentul respectiv.

Explorează subiectele:

Victor MoraruTranselectricaORNISS


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi? / Asta e țara în care am ajuns să trăim?

2 BREAKING Sechestru pe toate bunurile lui Raed Arafat. Procurorii reclamă un prejudiciu de 4,4 milioane de lei

3 Băsescu: „Era o cămară întreagă cu șobolani roșii și galbeni” / Fostul președinte îl critică pe Bolojan și spune că Nicușor Dan „nu poate servi țara”

4 De citit ce spune omul ăsta, cam singurul care nu vinde iluzii...

5 De citit... / Serviciile secrete olandeze au ratat invadarea Ucrainei deși aveau un spion în Kremlin