Dovezi științifice asupra celui mai vechi cutremur din China cunoscut până în prezent

Risc Seismic

Dovezi ale celui mai vechi cutremur cunoscut din China - petrecut cu peste 3.000 de ani în urmă - au fost descoperite de oameni de știință chinezi în provincia Henan, din centrul țării, informează joi agenția Xinhua. Datarea cu Carbon-14 a probelor prelevate din satul Xuecun din Henan indică faptul că seismul a avut loc între anii 1500 î.Hr. și 1260 î.Hr.

Descoperirea a fost făcută în anul 2005, dar a fost adusă la cunoștința publicului abia după nouă ani, într-o expoziție care prezintă rezultatele săpăturilor arheologice efectuate pentru un ambițios proiect de deviere a apei fluviului Yangtze.

Specialiștii au declarat joi că intensitatea cutremurului se pare că a fost cuprinsă între 6,8 — 7,1 pe scara Richter.

Înainte de descoperirea din provincia Henan, cel mai vechi mare cutremur cunoscut din China era cel din anul 843 î.Hr. Acel seism, estimat la o magnitudine de 7,0, s-a produs în Shaanxi, în nord-vestul Chinei.

AGERPRES

Risc Seismic


populare
astăzi

1 De citit...

2 Asta e de noaptea minții / „Administrația Trump practic imploră Iranul să vândă petrol”

3 SUA va prăbuși UE după modelul URSS?

4 Primele detalii concrete despre ancheta în care i-a fost confiscat telefonul lui Arafat

5 „Sunt banii noștri, nu ai lor” / Averea colosală a familiei lui Viktor Orbán îi revoltă pe alegătorii maghiari