O monedă rară de 1 cent, vândută la licitaţie cu aproape 2,6 milioane de dolari

O monedă rară de 1 cent, vândută la licitaţie cu aproape 2,6 milioane de dolari

O monedă americană rară, emisă în 1792, a fost cumpărată cu aproape 2,6 milioane de dolari de un comerciant din Los Angeles şi a stabilit astfel un nou record mondial de preţ pentru o monedă de 1 cent vândută la licitaţie, informează Reuters.

Denumită după Robert Birch, cel care a gravat-o, "Birch Cent" a fost una dintre primele monede de 1 cent imprimate în Statele Unite şi a făcut parte dintr-o serie-prototip de monede americane. Specialiştii sunt de părere că doar 10 astfel de monede există în zilele noastre. Noul proprietar al monedei, Kevin Lipton, patronul companiei Lipton Rare Coins Inc., spune că aceasta este moneda cel mai bine conservată dintre toate cele existente.

Licitaţia a fost organizată de casa Heritage Auctions în oraşul Orlando, din statul american Florida.

Una dintre feţele monedei "Birch Cent" prezintă profilul lui Lady Liberty şi motto-ul "Liberty Parent of Science and Industry". Pe cealaltă faţă sunt gravate cuvintele "United States of Amertica" şi o ghirlandă în care apare înscrisă valoarea de 1 cent a mondei - "One Cent".

Jim Halperin, copreşedinte al casei Heritage Auctions, spune că suma de 2.585.000 plătită de Kevin Lipton pentru această monedă a doborât precedentul record de preţ, stabilit cu doar o zi înainte în cadrul aceleiaşi licitaţii online, când o monedă - "chain cent" - denumită după lanţul gravat pe una dintre feţe în care era înscrisă valoarea nominală -, emisă în 1793, a fost vândută cu 2,35 milioane de dolari.

Înainte de această licitaţie, recordul de preţ era de 1,38 milioane de dolari şi fusese stabilit în 2012 tot de o monedă din seria "chain cent".

Licitaţia organizată în oraşul Orlando s-a desfăşurat pe durata a cinci zile şi a generat venituri totale de 80 milioane de dolari.

Kevin Lipton spune că a fost atât de încântat de faptul că a reuşit să câştige la licitaţie moneda "Birch Cent" încât, în ziua următoare, a plătit încă 2.232.500 de dolari pentru a cumpăra "Wright quarter", prima monedă de un sfert de dolar emisă în Statele Unite.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa