Organizația Mondială a Sănătății: Rezistența la antibiotice ne amenință pe toți

Creșterea rezistenței la antibiotice reprezintă o amenințare enormă la adresa sănătății la nivel mondial", a declarat, luni, la Geneva, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Margaret Chan, prezentând primul sondaj al organizației sale pe această temă. Această rezistență, a adăugat dr. Chan, citată de AFP, "a atins niveluri periculos de ridicate în toate părțile lumii".

Sondajul arată că orice persoană poate fi într-o zi afectată de o infecție rezistentă la aceste medicamente.

Rezistența la antibiotice, numită și antibiorezistență, apare atunci când bacteriile evoluează și devin rezistente la antibioticele utilizate pentru tratarea infecțiilor, conform Organizației Mondiale a Sănătății. Acest flagel mondial este legat în special de consumul în exces de antibiotice și de utilizarea greșită a lor.

Dar aproape jumătate (44%) dintre persoanele care au participat la sondaj, care nu pretinde a fi exhaustiv și care a fost realizat de OMS în 12 țări, crede că rezistența la antibiotice nu este o problemă decât pentru cei care abuzează de ele.

Două treimi dintre respondenți susțin, de asemenea, că nu există nici un risc de infecție rezistentă la medicamente la persoanele care iau corect tratamentul cu antibiotice care le-a fost prescris.

"În realitate, oricine poate, la un moment dat și în orice țară, să sufere de o infecție rezistentă la antibiotice", subliniază OMS, care lansează, din 16 până în 22 noiembrie, prima "Săptămână Mondială pentru buna utilizare a antibioticelor".

În luna aprilie, OMS a deplâns că serviciile de sănătate din lume nu acționează suficient împotriva utilizării abuzive a antibioticelor, care conferă rezistență la medicamente și determină decese cauzate de boli curabile.

"Una dintre cele mai mari provocări de sănătate ale secolului XXI va necesita o schimbare la nivel mondial de comportament din partea persoanelor și societăților", a menționat la rândul său dr. Keiji Fukuda, reprezentant special al directorului general pentru rezistența la antimicrobiene.

Pentru a realiza acest lucru, OMS vrea să demonteze prejudecățile care circulă pe această temă.

Astfel, trei sferturi dintre persoanele interogate cred că rezistența la antibiotice apare atunci când organismul devine rezistent la antibiotice. În realitate, bacteriile — nu oamenii sau animalele — sunt cele care devin rezistente la antibiotice și răspândirea lor cauzează infecții dificil de tratat.

Pentru a pune capăt acestui fenomen, OMS recomandă să nu se ia antibiotice decât dacă au fost prescrise de medic, să se urmeze până la capăt tratamentul prescris chiar și atunci când pacienții se simt mai bine, să nu se folosească niciodată antibiotice rămase de la o prescripție predecentă și să nu se împrumute niciodată antibiotice altor persoane. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 AUDIO Acesta este Ponta, oameni buni! Sebastian Ghiță: „I-am zis lu Ponta, bă, o fut pe mă-ta, te duci pe stic…

2 Se prăbușește regimul! Surse PSD: Dragnea a angajat în administrația centrală peste 3500 de apropiați ai inter…

3 Furtună la TAROM / Pilotul Emil Dobrovolschi critică schimbarea Mădălinei Mezei de la șefia TAROM și numirile po…

4 VIDEO Pe ăsta îl saltă primul! S-a autodenunțat în direct! S-a dus acasă la fosta șefă TAROM! „M-am întâlnit c…

5 VIDEO De ce nu-l reține DNA pe acest infractor? Acestea sunt imaginile de la întâlnirea Cuc-Mezei din fața cas…

recomandări

Te ia DNA: Danut Groza

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Dacă ești miliardar te poți muta acum pe noul yacht în formă de insulă