Prinţul George, la prima apariţie în balconul Palatului Buckingham - FOTO, VIDEO

Prinţul George, la prima apariţie în balconul Palatului Buckingham - FOTO, VIDEO

Prinţul George, care va împlini doi ani pe 22 iulie, a apărut pentru prima dată în balconul Palatului Buckingham, sâmbătă, cu ocazia aniversării oficiale a Reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii.

Prinţul George, la prima apariţie în balconul Palatului Buckingham (Imagine: Hepta)

Presa britanică a notat, sâmbătă, că  prinţul George şi mama sa, ducesa Catherine, au fost vedetele ceremoniei organizate, sâmbătă, la Londra. George a fost foarte fericit că a participat la acest eveniment, atrăgând toate privirile şi apărând în numeroase fotografii publicate de presa internaţională.

Elizabeth a II-a s-a născut pe 21 aprilie 1926, dar, din 1748, aniversarea unui suveran britanic este oficial celebrată în luna iunie, printr-o ceremonie denunită "Trooping the Colour" (Salutul Culorilor).

Această ceremonie îşi are originea în pregătirile pentru război din trecut, când toate steagurile erau strânse şi arătate soldaţilor britanici înainte de luptă, pentru ca aceştia să le recunoască în iureşul bătăliilor.

Astfel, Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, care pe 21 aprilie a împlinit 89 de ani, a participat la parada "Trooping the Colour", organizată sâmbătă în centrul Londrei şi la care au luat parte mai mult de 1.000 de soldaţi.î

Suverana Marii Britanii a fost însoţită la ceremonie de soţul ei, prinţul Philip, în vârstă de 94 de ani. Acesta a purtat uniforma de colonel din regimentul Grenadier Guards (garda reginei), dar şi celebra căciulă din blană de urs.

Cuplul regal, zâmbitor, a asistat de asemenea la paradă, din balconul Palatului Buckingham, înconjurat de ceilalţi membri ai familiei regale.

O altă vedetă a evenimentului a fost mama prinţului George, ducesa de Cambridge. Cu acest prilej, ducesa Catherine a apărut pentru prima dată în public după ce luna trecută a născut-o pe prinţesa Charlotte, al doilea său copil cu prinţul William.

Ducele şi ducesa de Cambridge şi copiii lor s-au mutat la Anmer Hall la scurt timp după naşterea prinţesei Charlotte, care a venit pe lume, pe 2 mai, la o maternitate din Londra. Prinţul William şi soţia lui, Catherine, intenţionează să îşi petreacă următorii ani la Anmer Hall, pentru a-i creşte în această reşedinţă, aflată într-o zonă rurală, pe prinţesa Charlotte şi prinţul George.

La ceremoniile organizate la Londra pentru a marca aniversarea oficială a Reginei Elizabeth a II-a au participat, printre alţii, şi prinţul Charles şi soţia sa, ducesa Camilla, dar şi prinţul Harry, fratele mai mic al prinţului William.

Regina Elizabeth a II-a, care este şeful statului în Marea Britanie şi 15 ţări din Commonwealth, este căsătorită cu prinţul Philip, cu care are patru copii.

Prinţesa Charlotte, care s-a născut în luna mai, este a patra în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, după bunicul său, prinţul Charles, tatăl său, prinţul William, şi fratele său, prinţul George.

Sursa: mediafax.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ Pesedistul Tudorache, îngropat de procurorii DNA! Încă un dosar! Intră în horă și avocata lui Dragn…

2 Nu, nu este fundația unui bloc, este cavoul lui Videanu de la Bellu!

3 Citiți asta! / Un caz-școală de Mafie politico-judiciară!

4 Cum au traversat avioanele lui Putin România în drum spre Geneva și de ce au fost flancate de două avioane ame…

5 Pensii speciale de jurnalişti pentru generalul Pavel Abraham, meteorologul Romica Jurcă sau colonelul Mircea …