'Sindromul cuibului gol' îl sperie pe Barack Obama

'Sindromul cuibului gol' îl sperie pe Barack Obama

Președintele american, Barack Obama, are numeroase dosare importante pe agendă, dar marți a mărturisit că subiectul care îl stresează cel mai tare este perspectiva de a-și vedea fetele părăsind 'cuibul' familial pentru a-și urma studiile universitare, relatează AFP. Fiica sa mai mare, Malia, are 16 ani și este încă la liceu, dar la gândul că ea va pleca în curând la facultate lui Obama aproape că i se umezesc ochii de mai multe ori pe zi. 'Îmi vine să plâng în toiul zilei și nu pot explica de ce. De ce sunt atât de trist? Ele mă părăsesc', a spus președintele, adăugând câteva tremolouri vocii sale, cu ocazia unui mic dejun cu rugăciune.

Barack Obama a cerut ajutor pentru a depăși această încercare. 'Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru rugăciunile voastre, care înseamnă atât de mult pentru mine și Michelle (soția sa), în mod deosebit într-un moment în care fetele încep să crească și să meargă să viziteze campusuri universitare. Am nevoie de rugăciuni', a adăugat șeful Casei Albe.

Cea de-a doua fiică a președintelui, Sasha, va împlini 14 ani în iunie. Barack Obama nu va mai fi în această funcție când ea va merge la facultate și, prin urmare ar putea încerca să se stabilească în același oraș universitar ca și mezina familiei. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Orban îl întrerupe pe Trump și-i spune că o vrea pe blondina de la Casa Albă...

2 Scene uluitoare pe autostradă: un cuplu, prins făcând sex în timp ce mașina rula cu 140 km / h

3 Soția unui star din Premier League s-a pozat nud, în plin proces de divorț. Imaginea „interzisă” a explodat pe internet

4 Hopa / El este Constantin Hanț, afaceristul pomenit în stenogramele DNA că s-a lăudat că încearcă să îl scoată din țară pe Călin Georgescu!

5 Fostul senator arestat în dosarul „Mită la MApN” a fost interceptat de DNA în discuția cu Octavian Berceanu despre Moșteanu: „Îi băgăm noi în buzunar.…