Știrile negative aflate la trezire duc la deprimare în timpul zilei de lucru (studiu)

Persoanele care atunci când se trezesc află știri negative transmise de media sunt susceptibile să fie deprimate în cursul zilei de lucru. Criza migranților, Europa dezbinată și creșterea economică mult prea timidă sunt știri care scad moralul pentru restul zilei, scrie slate.fr.

O echipă de cercetători americani s-a ocupat de această problemă și a constatat că raportul dintre consumul de știri negative și sentimentul de tristețe nu este numai o impresie, arată site-ul HNGN. Conform studiului supervizat de Institute for Applied Positive Research și Ariana Huffington, șefa Washington Post, persoanele care ascultă dimineața știri proaste din actualitate riscă să fie cu 27% mai crispate sau deprimate în timpul zilei de lucru.

În cadrul studiului a fost observat un grup de 110 persoane, din care o parte asculta știri deprimante înainte de ora zece dimineața, iar cealaltă se uita la trei minute de povești fericite sau de succes. Toți participanții au răspuns după șase ore la un sondaj despre starea lor de spirit și nivelul de stres.

Potrivit cercetătorilor, tristețea provocată de știrile negative decurge din sentimentul de neputință. "Credem că știrile negative influențează felul în care concepem munca și provocările de la birou fiindcă ele oferă o imagine a vieții în care atitudinea personală nu are importanță. Știrile anunțate la jurnalele de actualități aduc la cunoștință probleme ale lumii actuale în care nu se poate face mare lucru sau chiar nimic", arată un cercetător în Harvard Business Review.

Pentru a lupta împotriva stării negative, cercetătorii recomandă nu să se rămână departe de actualități, ci să se evite aflarea lor încă de dimineață, la trezire. Recomandabil ar fi să se înceapă ziua cu mici povești pozitive, așa încât consumul de știri să poată fi controlat, nu să controleze, conform cuvintelor cercetătorilor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 După două decenii în Poliție, Marian Godină demisionează

2 Paks a rezistat, Cernavodă s-a oprit. Ce ne spune criza Dunării despre România / Două centrale nucleare, același fluviu, aceeași secetă. Două răspunsuri…

3 „Eugen” / Emil Săndoi, recrutat de Securitate, a monitorizat 12 fotbaliști

4 A7 Autostrada Moldovei, traseul complet: 125 km noi până în 2026, Bucureștiul se leagă de Pașcani

5 VIDEO Minciună marca PSD / Filmările din dronă îl contrazic pe Alfred Simonis, care susținea că nu locuiește în palatul construit în comuna condusă de f…