Studenții de la Stomatologie din Tg. Mureș se pregătesc să intre în Cartea Recordurilor

Studenții Facultății de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu Mureș, în parteneriat cu Universitatea Cultural Științifică, și-au anunțat intenția de a intra în Guiness Book prin doborârea, în cadrul proiectului ,,Prietenii dințișorilor', a recordului mondial la spălat simultan pe dinți, deținut de Zimbabwe.

Directorul Universității Cultural-Științifice Târgu Mureș, Csegzi Sandor, a anunțat, vineri, că acțiunea va avea loc în luna mai a acestui an, în Parcul Municipal Târgu Mureș, că sprijină acest proiect întrucât scopul acestuia este conștientizarea copiilor asupra importanței spălatului pe dinți.

'Ideea acesta de a doborî recordul urmărește să conștientizeze cât mai mulți tineri, în primul rând, că este bine să avem grijă de igiena bucală pentru că o viață sănătoasă presupune și acest lucru. Evenimentul va însemna și manifestări culturale, manifestări științifice și alte tipuri de activități legate de sănătatea umană', a spus Csegzi.

Acesta a spus că au fost inițiate procedurile Guiness pentru doborârea recordului și dacă vor reuși să strângă 500 de persoane care să se spele simultan pe dinți, acesta ar urma să fie omologat în luna septembrie.

Recordul Guinness al celor care s-au spălat pe dinți simultan aparține dr. Nyarai Flora Chigwedere care, în 10 ianuarie 2014, a reușit să adune 497 de persoane, în Zimbabwe.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

4 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania

5 Serviciile de informații americane, îngrijorate de arsenalul subteran de rachete al Iranului