Țigara electronică poate fi de 5-15 ori mai cancerigenă decât tutunul

Vaporii cu nicotină din țigările electronice pot forma formaldehidă, substanță care face acest tip de țigară de 5-15 ori mai cancerigenă decât tutunul, se arată într-un studiu american apărut miercuri și preluat joi de AFP.

'Am constatat că se poate forma formaldehidă în procesul de vaporizare al țigărilor electronice', scriu cercetătorii de la Universitatea de stat din Portland (Oregon, nod-vestul Statelor Unite) într-un text publicat în cea mai recentă ediție a New England Journal of Medicine (NEJM). Ei au recurs la un dispozitiv de 'inhalat' vaporii țigărilor electronice, cu voltaj mai mic și apoi mai mare, pentru a vedea cum se formează formaldehida, cunoscut element cancerigen, pornind de la lichidul alcătuit din nicotină, agenți chimici de aromatizare, propilen glicol și glicerină.

Cercetătorii au observat că nu se formează formaldehidă când aparatul, funcționând la voltaj mic (3,3 volți), încălzește normal lichidul din rezervorul țigărilor electronice (care dispun de o rezistență alimentată cu o baterie). Însă, atunci când lichidul a fost supraîncălzit (cu 5 volți), cantitatea de formaldehidă formată a fost mult mai ridicată decât cea obținută prin arderea țigărilor convenționale. Astfel, un fumător de țigări electronice care inhalează zilnic echivalentul a 3 mililitri din acest lichid vaporizat încălzit la maxim absoarbe circa 14 miligrame de formaldehidă. Prin comparație, o persoană care fumează un pachet de țigări pe zi absoarbe în jur de 3 miligrame din acest element cancerigen.

Pe termen lung, inhalarea a 14 miligrame pe zi din această substanță nocivă ar putea duce la creșterea de 5-15 ori a riscului de cancer, potrivit studiului.

Însă, potrivit lui Peter Hajek, director al diviziei pentru fumat de la Facultatea de Medicină și Stomatologie din Londra, studiul colegilor americani nu ar reflecta realitatea. 'Când fumătorii de țigări electronice supraîncălzesc lichidul, au în gură un gust neplăcut pe care îl evită', arată el într-un comunicat. Expertul, care nu a participat la studiul menționat, apreciază că vaporii țigării electronice, chiar dacă nu sunt puri ca aerul de munte, sunt totuși mai puțin nocivi decât țigara convențională.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Iranul a distrus un radar de 500 de milioane de dolari al SUA folosit pentru a detecta rachetele balistice, inclusiv cele cu focos nuclear

2 Cât numerar să păstrăm acasă pentru urgențe? Recomandările UE pentru 72 de ore

3 Radu Drăgușin, profit de sute de mii de euro din imobiliare, după o investiție făcută la 20 de ani

4 Ultima șmecherie a PSD

5 Legăturile și averea suspectă a președintelui PSD / Grindeanu, protejat de procurori, ANI și ANAF?