Traian Băsescu a postat pe Facebook fotografii cu familia lângă bradul de Crăciun. Fostul şef al statului petrece Crăciunul la Băile Olăneşti - FOTO

Traian Băsescu a postat pe Facebook fotografii cu familia lângă bradul de Crăciun. Fostul şef al statului petrece Crăciunul la Băile Olăneşti - FOTO

Fostul preşedinte Traian Băsescu petrece Crăciunul alături de familie la Băile Olăneşti, în judeţul Vâlcea, el postând pe Facebook două fotografii în care apare împreună cu soţia sa, cu cele două fiice şi cu nepoţii săi.

Traian Băsescu a postat pe Facebook fotografii cu familia lângă bradul de Crăciun - FOTO (Imagine: Facebook)

Traian Băsescu a postat pe pagina sa de Facebook două fotografii sub titlul ”Crăciun în familie”.

Astfel, într-una dintre imagini, fostul preşedinte apare alături de soţia sa, Maria, ţinându-i în braţe pe cei doi nepoţi, Sofia Anais şi Radu. Sofia Anais este fiica Elenei Băsescu, iar Radu este fiul Ioanei Băsescu, botezat în 20 decembrie la Biserica Sf. Silvestru din Capitală.

În cea de-a doua fotografie, Traian Băsescu se află alături de soţie, de cele două fiice şi de soţii acestora, precum şi de cei doi nepoţi, iar în spatele lor este un brad împodobit.

Cele două postări au adunat peste 40.000 de like-uri şi aproape 2.700 de comentarii.

Fostul şef al statului petrece Crăciunul la Băile Olăneşti, în judeţul Vâlcea.

În ultimii ani, Traian Băsescu şi-a petrecut sărbătorile de iarnă la Predeal.

Traian Băsescu are doi nepoţi: Radu, fiul Ioanei Băsescu, născut în noiembrie 2014, şi Sofia Anais, fiica Elenei Băsescu, în vârstă de un an şi două luni. Fiica cea mică a fostului preşedinte mai aşteaptă un copil, fiind însărcinată în luna a şaptea.

Marţi, Traian Băsescu a postat pe Facebook patru fotografii de la botezul nepotului său Radu .

Traian Băsescu a părăsit Palatul Cotroceni în 21 decembrie, după zece ani de mandat, în timpul ceremoniei militare de pe platoul Marinescu, el apropiindu-se de steagul ţinut de Garda de onoare şi sărutându-l.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?