Un post românesc de televiziune şi-a întrerupt emisia

Un post românesc de televiziune şi-a întrerupt emisia

Televiziunea de business The Money Channel, deţinută de societatea Realitatea Media SA, şi-a întrerupt emisia din motive tehnice, în condiţiile în care licenţa audiovizuală a acestui post va expira pe 25 aprilie.

The Money Channel şi-a întrerupt emisia din motive tehnice. Licenţa televiziunii expiră pe 25 aprilie

În prezent, pe canalul 105 din grila digitală din Bucureşti a RCS&RDS pe care emitea The Money Channel, în locul programului obişnuit, este afişat textul "revizie tehnică", alături de sigla televiziunii.

Societatea Realitatea Media SA, care deţine licenţa audiovizuală a The Money Channel, a notificat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) privind întreruperea emisiei pentru probleme tehnice, începând din 1 aprilie.

"Au notificat că întrerup emisia pentru probleme tehnice 90 de zile, începând cu 1 aprilie, dar în condiţiile în care le expiră licenţa în 25 aprilie", a declarat Laura Georgescu, preşedintele CNA, fiind contactată sâmbătă de agenţia MEDIAFAX.

Televiziunea The Money Channel deţine o licenţă audiovizuală de satelit, care a fost autorizată de CNA în 25 aprilie 2006, potrivit site-ului Consiliului.

Contactat sâmbătă de MEDIAFAX, Cozmin Guşă, acţionar al societăţii Realitatea Media SA, a declarat că va putea vorbi despre The Money Channel doar după Paşte.

Este neclar de ce Realitatea Media SA a decis să notifice CNA privind întreruperea emisiei The Money Channel din motive tehnice, pentru 90 de zile, în condiţiile în care, pe 25 aprilie, expiră licenţa acestei televiziuni. Expirarea licenţei unei televiziuni este echivalentă cu închiderea respectivului post TV, dacă nu este depusă în termenul legal, la Consiliul Naţional al Audiovizualului, o solicitare de prelungire a respectivei licenţe şi în absenţa unei decizii a CNA privind prelungirea licenţei.

Licenţa audiovizuală a The Money Channel este deţinută de societatea Realitatea Media SA, care deţine şi licenţa televiziunii de ştiri Realitatea TV.

Aflată în insolvenţă din septembrie 2011, societatea Realitatea Media SA are următorii acţionari: Strategies Research Investments SRL - 86,513817357%, PSV Company SA - 7,555789039%, Sindicatul Naţional "Petrom-Energie" - 5,423391979%, Global Video Media SRL - 0,507001207%, Gheorghe Cristian Toroipan, Eugen Gheorghe Luha şi Florin Bercea - cu câte 0,000000139%, potrivit CNA.

Asociaţii Strategies Research Investments SRL sunt Cozmin Guşă - 50% şi Maricel Păcuraru (aflat în prezent în arest, după ce în noiembrie 2014 a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare într-un dosar privind poliţele de asigurare pentru angajaţi, în care prejudiciul este de peste patru milioane de euro) - 50%.

Totodată, societatea Geopol International SRL, ai cărei asociaţi sunt Strategies-Research-Investments SRL - 99% (în această societate Cozmin Guşă deţine 50%, iar Maricel Păcuraru - 50%) şi Alexandra-Beatrice Păcuraru -1% -, deţine o licenţă pentru televiziunea de ştiri Realitatea Plus.

În ultimii ani, televiziunea The Money Channel a funcţionat în baza unui parteneriat pe care Realitatea Media SA l-a avut cu omul de afaceri Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România.

În 30 aprilie 2013, o dată cu structura de programe a The Money Channel, Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat şi funcţionarea televiziunii din noile sale studiouri din Bucureşti. Imobilul în care au fost amenajate noile studiouri ale The Money Channel este deţinut de omul de afaceri Mohammad Murad, cel care finanţa televiziunea în noua formulă, după cum au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, surse din Realitatea Media.

Pe de altă parte, la începutul anului 2014, Mohammad Murad a încercat, fără succes, să obţină o licenţă de la CNA pentru a-şi lansa propria televiziune de business şi lifestyle, cu denumirea TV Life.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro