3.000.000 de lei, cea mai MARE PRIMĂ dată vreodată la STAT

3.000.000 de lei, cea mai MARE PRIMĂ dată vreodată la STAT

Singura mare reușită a lui Petru Văduva, directorul ”privat” al Transgaz, care îi poate fi atribuită până acum este că a reușit, legal, să își tragă pe spuza proprie cea mai mare primă dată vreodată pentru de stat: 3.144.361 de lei. 

Petru Văduva a devenit director general al Transgaz în vara lui 2013, în urma deciziei Guvernului de a aduce management privat în fruntea societății pe care o deține Statul Român.

Potrivit contractului de mandat încheiat cu Petru Văduva, pe lângă salariu (remunerație fixă în valoare de 24.224 de lei, brut, lunar) el mai are dreptul la o ”remunerație variabilă” formată din trei prime (bonusuri), care i se acordă dacă îndeplinește tot atâtea obiective asumate pentru anul anterior: profit (EBIDTA, în termeni specifici), reducerea cheltuielilor de exploatare și creșterea nivelului investițiilor realizate.

Pentru 2014, Petru Văduva a bifat îndeplinirea a două din cele trei obiective: a crescut profitul și a redus cheltuielile. Pentru că a crescut EBIDTA, lui Petru Văduva i se cuvine un bonus de 172.277 de lei (bani pe care i-a încasat anul trecut), iar pentru reducerea cheltuielilor, un bonus de 2.972.084 de lei, după cum avea să calculeze Comitetul de remunerare din cadrul Transgaz.

A renunțat la o jumătate

Din motive care nu au fost făcute publice, Petru Văduva a renunțat la o parte din primă, la fel ca și celelalte șase persoane din CA al Transgaz. ”Nu, scuzați-mă, de obicei nu fac declarații cu presa. Îmi pare rău, chiar nu vorbesc în general cu presa”, a evitat Văduva orice discuție pe acest subiect.

Interesant este că obiectivele de el asumate nu au fost de nimeni verificate de niciun specialist în ceea ce privește fezabilitatea.

Înainte de a deveni director general al Transgaz, Petru Văduva a fost director general executiv al Țiriac Holding, funcție pe care o ocupa din 2009. În cea mai recentă declarație de avere publicată de Văduva (datată iunie 2014), directorul general al Transgaz scrie că, în 2013, a încasat 10.000 de euro de la Țiriac Holding unde a lucrat ca administrator timp de șase luni. Alți 308.000 de lei i-a încasat din postura de director al Transgaz (pe care a ocupat-o din iunie 2013).


populare
astăzi

1 DOCUMENT „Nicușor Dan a obținut 12 milioane de euro în cea mai strălucită afacere politică din istoria României”

2 Dezvăluiri cutremurătoare! / „Evaziune de peste 5 miliarde de lei pe an” / Scrisoarea integrală a „Grupului vameșilor care s-au săturat”

3 BREAKING Bolojan a încasat în 2007 echivalentul a 71 de salarii medii lunare ca membru al Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigu…

4 VIDEO Clip viral cu Iliescu la liftul înspre Rai...

5 BREAKING „De ce să sufere toată România din cauza celor 1.000 de șmecheri?” / Iancu Guda a publicat lista cu cei mai mari 1000 de datornici la stat