Anton: Nu demisionez din PMP şi voi ataca în instanţă decizia ANI

Anton: Nu demisionez din PMP şi voi ataca în instanţă decizia ANI

Deputatul PMP Marin Anton a declarat, miercuri, cã nu va demisiona din PMP şi va ataca în justiţie decizia ANI privind incompatibilitatea sa, pe care o consideră "nejustificată".

Marin Anton (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)

"Decizia ANI are la bază o anumită argumentaţie, nu pot s-o comentez că e nefondată. Eu cred că e nejustificată, motiv pentru care mă voi duce în justiţie şi-mi voi apăra drepturile. N-am motive să demisionez din partid. E o problemă de interpretare, din punctul meu de vedere. Eu, în momentul în care am aflat că intru în contradicţie cu statutul parlamentarului, am început şi demersurile de lichidare a societăţii", a precizat Marin Anton .

El a spus că în momentul în care şi-a început mandatul de deputat a început şi demersurile pentru lichidarea "întreprinderii individuale Anton Marin", pe care o deţinea.

"Eu n-am fost parlamentar înainte de 2012, într-adevăr întreprinderea individuală Anton Marin funcţiona, toate demersurile pentru lichidarea acesteia au durat destulă vreme. Dar pot demonstra că imediat ce am început mandatul de deputat am început şi demersurile pentru lichidare, demersuri care au durat o perioadă de timp, asta am spus şi la ANI când mi s-a cerut. Faptul că demersurile legale au durat atât de mult nu e vina mea, aceste demersuri au durat şase luni", a explicat deputatul PMP.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că deputatul Marin Anton a fost în incompatibilitate timp de şapte luni, pentru că de la preluarea mandatului şi până în iulie 2013 a deţinut şi calitatea de titular al unei întreprinderi individuale.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 Lucruri pe care nimeni nu le spune la televizor și nu numai...