Băi Coldea!

  Am făcut și eu o anchetă serial despre cum vinde Ciurel 1.200.000 de tone de cărbune la sârbi, sub costul de producție, printr-o firmă nou-nouță înființată de doi interlopi din gruparea criminală a lui Sergiu Băhăian.  Asta în timp ce Complexul Energetic Oltenia e în pragul insolvenței, 19.000 de oameni își simt amenințate locurile de muncă și 5000 de protestatari cer de trei săptămâni demisia guvernului și a premierului Ponta.

Eu am crezut că tu ști toate astea și că imediat ce grozăvia ajunge în spațiul public, iritat de modul în care s-au conexat mafiile de pe cele două maluri ale Dunării împotriva intereselor CEO, vom vedea și noi ceva acțiune în zonă. Mă gândeam că tu, general excepțional al Serviciului Român de Informații, vei înțelege că pe harta României există și județul Gorj, măcar acum, în această situație cât se poate de excepțională…

Dar nu… Deși am făcut aceeași școală, avem criterii diferite. Eu selectez fapte și situații, tu persoane, grupări și zone de influență. Diferența e simplă: dacă pe mine mă-ntreabă copilul meu ce am făcut pentru județul Gorj, am ce să-i povestesc, o zi și-o noapte. Tu, însă, termini cu un singur cuvânt tot ce n-ai făcut aici: Ponta.

Când voi ați decis să închideți Biroul Teritorial din Târgu Jiu al Direcției Naționale Anticorupție, multă lume v-a apreciat, pentru sinceritate. Dar treaba asta merită dusă până la capăt. Dacă tot vreți ca aici să fie ca-n Sicilia, eu zic că merită dizolvată și Direcția Județeană de Informații Gorj. Adică, în afară de pirotehniști, restul șpionilor pot fi lăsați la vatră. Pentru că sunt deja câteva decenii de când lucrează doar pentru cei care le vor citi producțiile, peste 50 de ani. Mă rog, ei se simt confortabil, ca asistați social. Te-aș ruga, însă, să te gândești de pildă la sursele voastre secrete din CEO, care își riscă slujba, liniștea și sănătatea ajutându-vă să lucrați voi cu finalizare. Și voi, nu și nu, pentru că Ponta.

Citeşte şi Ciurel, bun pentru interlopi, bun de arestat!

Pe deasupra, mai apar și ziariști de-ăștia dezorientați, care scot în spațiul public seriale cu grozăviile ținute de voi la sertar. Eu, de pildă, mergând pe firul exportului penal de cărbune în Serbia, am dat nas în nas cu interlopi din gruparea criminală a lui Băhăian. Și tu tot nu, și nu, băi Coldea.

Dacă unuia dintre ziariștii care au lucrat la ancheta asta, devoalând rețele de crimă organizată transfrontalieră, i se întâmplă ceva, în timp ce voi scrieți pentru cei care vă vor citi peste 50 de ani, se cheamă că sunteți criminali, băi Coldea.

P.S. Pup-o pe Codruța.

Narcis Daju, jurnalist, fost ofiţer SRI


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Teoria conspirației / S-a deschis Cutia Pandorei?

2 Şeful spitalului principal din Wuhan a murit de infecţie cu coronavirus. Partidul ar vrea să amâne Congresul d…

3 ULTIMA ORĂ / China dă drumul aparatului represiv pentru a înăbuşi nemulţumirea maselor / La Wuhan începe să se fac…

4 VIDEO Pesedistul Bădălău, cu pula-n gură în Parlament! „Ce, Mocioalcă, îl vrei şi pe ăsta? Du-te în pula mea ş…

5 Vâlcov e fugit. Firma despre care DNA susține că e controlată de el a primit un nou contract de aproape 1 mili…

recomandări

Te ia DNA: Mihali Gavril

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Scene uimitoare filmate prin procedeu time lapse creează impresia unei alte lumi