Băsescu, APEL la preşedintele Rusiei: Putin să utilizeze toată autoritatea sa pentru a permite buna funcţionare a Misiunii OSCE

Băsescu, APEL la preşedintele Rusiei: Putin să utilizeze toată autoritatea sa pentru a permite buna funcţionare a Misiunii OSCE

Preşedintele Traian Băsescu face apel la preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, să condamne ferm acţiunile ilegale de natură militară din regiunea Donetsk şi să utilizeze toată autoritatea sa pentru a permite buna funcţionare a Misiunii OSCE în estul Ucrainei.

Vladimir Putin (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, şeful statului român a luat act cu preocupare de acţiunile separatiştilor pro-ruşi din localitatea Slaviansk (Ucraina), care au reţinut opt observatori occidentali membri ai Misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la Slavyansk, în ziua de 25 aprilie.

"Acţiunea de reţinere a reprezentanţilor din cadrul Misiunii OSCE chemaţi să monitorizeze situaţia din estul Ucrainei este un atac direct la eforturile internaţionale de detensionare a situaţiei şi un gest ilegal din partea unor forţe paramilitare ilegitime. Tendinţa de negociere a eliberării membrilor misiunii, care au statut diplomatic, de către răpitori, contra unor infractori deţinuţi de autorităţile legale ale unui stat, are elementele unei luări de ostatici şi a acţiunilor unui grup terorist", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

Preşedintele Traian Băsescu "consideră că orice acţiune de reţinere ilegală, răpire, utilizare a civililor paşnici ca scuturi umane în operaţiuni separatiste este în măsură să antreneze răspunderea penală pentru infracţiuni la adresa drepturilor omului".

"România condamnă orice separatism şi utilizarea presiunilor de tip militar în soluţionarea unor deziderate de natură politică. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, face apel la preşedintele Federaţiei Ruse, domnul Vladimir Putin, să condamne ferm acţiunile ilegale de natură militară din regiunea Donetsk şi să utilizeze toată autoritatea sa pentru a permite buna funcţionare a Misiunii OSCE în estul Ucrainei. De asemenea, separatismul militarizat ca argument pentru atingerea unor deziderate politice este sancţionat penal în orice stat din lume care respectă normele şi principiile dreptului internaţional şi care apără coexistenţa paşnică în Europa", se mai arată comunicatul Preşedinţiei.

Şeful în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ministrul elveţian al Afacerilor Externe, Didier Burkhalter, a condamnat, duminică, detenţia observatorilor OSCE de către rebelii proruşi din estul Ucrainei şi a cerut eliberarea lor.

Unul dintre observatori a fost eliberat duminică seara din motive de sănătate şi a părăsit locul de detenţie, respectiv primăria din Slaviansk (est), însoţit de doi negociatori ai OSCE. Burkhalter a vorbit despre o situaţie "inacceptabilă" şi a făcut apel la garantarea securităţii observatorilor internaţionali.

În total, 12 persoane - opt străini şi patru ucraineni - a fost reţinute vineri de către separatişti, care i-au calificat duminică drept "prizonieri de război" şi vor să îi predea în schimbul altor persoane deţinute de autorităţile ucrainene.
RSS Data [rss_data]

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…